Brambura Park – Casa întoarsă de la Avrig

casa intoarsa Avrig Brambura Park

Vrei să afli mai multe despre casa întoarsă? Brambura Park, sau casa răsturnată de la Avrig este unul dintre cele mai vizitate atracții turistice de pe Valea Avrigului. Și da, este casa întoarsă cu susul în jos, la propriu.

Dacă vrei să sfidezi gravitația, cel puțin în fotografii, casa răsturnată din Avrig este locul ideal.

Locația este fabuloasă, parcul fiind amplasat pe Valea Avrigului, o zonă pitorească care se întinde de-a lungul râului cu același nume – afluent al Oltului – între localitățile Avrig și Poiana Neamțului. Așadar, ești chiar în inima Transilvaniei, la poalele munților Făgăraș.

Ce este Brambura Park?

Casa rasturnata Avrig
Casa rasturnata Avrig. Sursă: brambura-park.ro

Brambura Park este un parc nostim întors cu susul în jos situat pe Valea Avrigului, la 9 km sud de orașul Avrig din județul Sibiu. Atracția acestui parc este proiectul arhitectural cunoscut drept casa răsturnată din Avrig.

Construcția casei răsturnate s-a întins pe o perioadă de 2 ani, investiția complexului fiind estimată la 1 milion de euro.

Inițial, conceptul a pornit de la ideea de a crea un loc pentru familie, dar totodată și un spațiu unde părinții se pot relaxa în timp ce copii se distrează. Ceva inedit.

Și chiar așa a și ieșit.

De ce să vizitezi casa întoarsă din Brambura Park?

casa rasturnata Avrig
Casa rasturnata. Sursă: brambura-park.ro

În primul rând aici vei afla cum este să trăiești cu susul în jos, la propriu.

De asemenea, copii vor fi pur și simplu fascinați să vadă o casă răsturnată și totodată să o poată vizita. Dacă până acum ți-a fost greu să le captezi atenția celor mici, aici vei scăpa de această grijă.

Chiar și pentru adulți este un loc inedit. Iar pozele de aici chiar sfidează gravitația!

Casa răsturnată la interior
Casa întoarsă la interior

Odată ce-ai intrat în parc, casa răturnată îți va capta toată atenția. Și nu este doar răsturnată, ci este și înclinată.

Ca adult, aici te vei simți din nou copil. Probabil este ceea ce face acest loc atât de special chiar și în rândul adulților.

În interiorul parcului Brambura, pe lângă casa întoarsă, se află și un mini-zoo cu pui de căprioară, câteva capre, iepuri și alpace.

mini-zoo Brambura Park
Mini-zoo Brambura Park. Sursă: brambura-park.ro

De asemenea, copii se pot bucura de două locuri de joacă, unul cu trambuline și tobogane gonflabile și celălalt cu leagăne, mini-tiroliană și trambuline simple.

Loc de joaca Brambura Park
Locul de joacă cu trambuline gonflabile. Sursă: brambura-park.ro

Dacă ți se face foame sau sete, parcul dispune de o terasă-restaurant (în aer liber) unde poți servici mâncare de tip fast-food, preparate tradiționale la ciaun sau ciorbe.

Cât costă o vizită la casa răsturnată din Brambura Park?

Casa intoarsa Avrig - Brambura Park
Casa întoarsă văzută din celălalt unghi. Sursă: brambura-park.ro

Prețul de vizitare a casei răsturnate de la Brambura Park din Avrig este 30 lei de persoană, preț care oferă accesul în parc și vizitarea casei.

Dacă dorești să intri în parc fără a vizita casa, prețul este 10 lei/persoană. Parcul oferă acces la mini-zoo, tiroliană, leagăne, trambuline și cățărătoare, fără a fi cronometrați.

Pentru accesul la toboganele gonflabile timp de 30 de minute vei plăti 10 lei de persoană.

Copiii cu vârsta mai mică de 3 ani și persoanele cu handicap au gratuitate.

Îți recomandăm să eviți sărbătorile și vacanțele școlare pentru a scăpa de aglomerație. Cu cât ajungi mai dimineață, cu atât mai multă liniște va fi.

Pentru mai multe detalii, îi poți contacta telefonic la 0723602594.

Care este programul de vizitare?

Programul de vizitare a casei răsturnate de la Avrig (Brambura Park) este de luni până ivneri între orele 10:00 și 19:00, iar în weekend între orele 09:00 și 19:00.

Accesul nu necesită programare în prealabil.

Cum ajungi la Brambura Park?

distanta Bucuresti - casa rasturnata Avrig (Brambura Park)
Traseu București – Brambura Park. Sursă: Google Maps

Casa răsturnată de la Avrig este situată în Avrig, pe Valea Avrigului nr. 580 din județul Sibiu. Distanța între Sibiu și Brambura Park este de 40 km, care poate fi parcursă în aproximativ 40 de minute.

Distanța între București și casa răsturnată de la Avrig este de 302 km pe Valea Prahovei (4 h 45 minute) sau 283 km pe Valea Oltului (4 h 30 minute).

Dacă folosești Waze sau Google Maps, introdu ca destinație Brambura Park și te va conduce chiar acolo.

Este situată cu aproximativ 200 m înainte de Pensiunea Ghiocelul, pe partea stângă.

Ce poți face în zonă?

Iată ce poți vizita în apropiere de casa răsturnată de la Avrig (Brambura Park):

Castelul din Valea Zânelor

Castelul de Lut Valea Zânelor
Castelul de Lut Valea Zânelor

Dacă tot ai ajuns aici, ar fi păcat șă nu dai o fugă la Castelul de Lut din Valea Zânelor. Este la o distanță de 23.4 km (până pe str. Principală nr. 630 din Porumbacu de Sus) care poate fi parcursă cu mașina în aproximativ 27 de minute.

Amplasat la doar 40 km de Sibiu și la 3 km de localitatea Porumbacu de Sus, castelul este fără doar și poate un loc magic desprins din poveștile cu zâne, chiar la poalele munților Făgăraș.

Este o zonă pitorească unde vei scăpa de stresul cotidian, iar cei mici vor țopăi de fericire.

Și da, este construit integral din lut, așa cum își construiau casele strămășii noștri pe vremuri.

Castelul de Lut
Castelul de Lut

Castelul de Lut este structurat pe 2 nivele, având 10 camere, 2 turnuri și 50 de ferestre. Forma acestuia respectivă armonia cadrului natural. Practic este un ansamblu de clădiri formate din casa principală, casa de oaspeți, un hambar, pivțina, grădina și o saună.

Povestea acestuia a început în primăvara anului 2014, pornind de la conceptul unei case cât mai naturale. În 2016 avea să-ți deschidă porțile turiștilor.

Prețul unui bilet de vizitare a Castelului de Lut este 20 lei de persoană, pe care-l poți plăti cash sau cu cardul. Copiii cu vârsta de până la 3 ani au acces gratuit. În acest preț ai acces în interiorul grădinii.

Momentan, Castelul nu poate fi vizitat în interior deoarece se lucrează la finisaje.

Castelul poate fi vizitat și oferă turiștilor posibilitatea de a se caza. De asemenea, aici se pot organiza nunți și evenimente speciale.

Tot aici poți servi masa la restaurantul din complex, bucurându-te de preparate tradiționale făcute la ceaun sau pe jar.

De aici poți cumpăra produse eco adunate din zonă, precum și suveniruri create manual pentru a-ți aminti de această destinație superbă.

Panoramic Dino Park

Panoramic Dino Park din Valea Avrigului

Panoramic Dino Park este un parc de joacă în aer liber situat la 6 km de localitatea Avrig din județul Sibiu.

De la Brambura Park sunt aproximativ 4 km, pe drumul care duce spre Avrig, distanță care poate fi parcursă în aproximativ 7 minute cu mașina.

Acesta se întinde pe 3 hectare și este compus din 36 de dinozauri tobogan gonflabil, loc de joacă pentru copii, căsuțe cu tematică și o zonă de relaxare. În complex vei mai găsi un trenulet tras de un tractoraș, mașinuțe, și tot felul de chestii de care cei mici se vor bucura cu siguranță. În incintă se află și un restaurant.

Programul de vizitare a Panoramic Dino Park de pe Valea Avrigului este de luni până duminică între orele 10:00 și 20:00. Prețul unui bilet este de 20 lei/adult, respectiv 15 lei/copil.

Panoramic Park Avrig
Panoramic Park, Avrig

Cei de aici organizează și zile de carnaval & camp, cu mic dejun, cină, loc de parcare gratuit, DJ, karaoke și foc de tabără pentru 100 lei/persoană.

Pentru mai multe detalii, îi poți contacta telefonic la 0752 201 604.

Palatul Brukenthal din Avrig

Palatul Brukenthal Avrig
Palatul Brukenthal Avrig

Palatul Brukenthal, situat pe str. Gării nr. 6 din Avrig, județul Sibiu, a fost construit între 1778 și 1788 în stilul baroc târziu, asemenea palatelor vieneze, de către guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal.

De la casa răsturnată și până aici este o distanță de 9 km, pe care o poți parcurce în aproximativ 10 minute cu mașina.

La început, palatul avea încăperi pentru locuit, o galerie de artă și o sală de bal. Odată cu moartea urmașilor lui Brukenthal din 1872, complexul a fost vândut de câteva ori, iar în perioada comunistă acesta a funcționat ca sanatoriu.

Aici poți vizita muzeul palatului care cuprinde expoziția bunurilor săsești din Transilvania. Printre ele se numără obiecte de ceramică, tesături cu motive tradiționale, costume populare, mobilier pictat manual precum și câteva săbii și bijuterii.

Grădina palatului era cunoscut drept tărâmul plantelor exotice. Aloe, lămâi, curmali, portocali sau ananas sunt doar câteva dintre acestea.

Palatul Brukenthal din Avrig
Curtea palatului Brukenthal din Avrig

În grădina palatului te poți bucura de liniște într-un cadru natural superb, lângă un arbore lalea vechi de 250 de ani.

Astăzi, palatul funcționează în regim hotelier. Cu toate astea, muzeul și grădina sunt deschise publicului, și pot fi vizitate zilnic. Prețul de vizitare a acestora este 20 lei/persoană.

Municipiul Sibiu

Sibiu
Piața Mare din Sibiu

Situat la aproximativ 40 km de Brambura Park, Sibiul este unul dintre cele mai frumoase destinații din România și totodată unul dintre cele mai frumoase orașe medievale din țară.

Există o multime de locuri de vizitat în Sibiu, printre acestea numărându-se Piața Mare, Piața Mică, Podul Minciunilor, Turnul Sfatului, Pasajul Scărilor, Grădina Zoo, Muzeul Astra, și Muzeul Brukenthal.

Piața Mare datează încă din anul 1366, fiind cel mai popular loc din oraș. Aici se desfășoară și Târgul de Crăciun.

Pasajul Scărilor este de asemenea unul dintre puținele locuri din România care își păstrează încă atmosfera medievală. Aici se află și cel mai vechi restaurant din România.

Turnul Sfatului este un alt simbol al orașului, de la ultimul etaj al acestuia putând admira întregul oraș.

Podul Minciunilor este simbolul orașului, fiind o pasarelă pietonală situată în centrul istoric. Despre acest loc circulă o muțime de zvonuri, povești și legende.

Te-ar putea intersa și...

obiective turistice Bistrita

Top 18 locuri de vizitat în Bistrița și împrejurimi

Bistrița este Poarta Transilvaniei și unul dintre cele mai vechi orașe din regiune, fiind atestat documentar ca oraș în anul… Află mai multe

Rimetea unul dintre cele mai faine locuri de vizitat in judetul Alba

10 locuri de vizitat în județul Alba

Județul Alba este un punct de reper atât pentru istoria României cât și o comoară ascunsă din inima Transilvaniei. De… Află mai multe

obiective turistice Alba Iulia

Top 11 obiective turistice în Alba Iulia

Alba Iulia este un oraș captivant situat în inima Transilvaniei, pe cursul mijlociu al râului Mureș. Cu o istorie milenară,… Află mai multe

Compară cazări

Compară