Obiective turistice Sibiu: locuri de vizitat

O vacanță în orașul medieval este cadrul perfect pentru a vizita cele mai frumoase obiective turistice din Sibiu și împrejurimi.

Orașul Sibiu, denumit Hermannstadt în limba germană, este reședința județului cu același nume și totodată cel mai mare oraș din județul Sibiu, fiind unul dintre cele mai înfloritoare orașe din Transilvania.

Cunoscut drept centrul coloniștilor sași stabiliți pe aceste meleaguri, Sibiu este unul dintre cele șapte cetăți medievale săsești („sieben Bürgen“) care au dat numele german al Transilvaniei „Siebenbürgen“.

În 2017, Sibiu a devenit Capitală Culturală Europeană, iar începând cu această perioadă, turismul s-a poziționat pe un trend ascendent. Astfel, obiectivele turistice din Sibiu au propulsat acest oraș într-o destinație turistică de top de pe continentul European.

Alături de Brașov, Sighișoara și Cluj-Napoca, Sibiu se încrie pe lista celor mai frumoase orașe din Transilvania.

Dacă încă nu ți-ai rezervat cazare, iată câteva dintre cele mai frumoase unități de cazare în Sibiu și împrejurimi.

Obiective turistice Sibiu: Top 11 locuri de vizitat

Acest frumos oraș mediaval abundă în obiective turistice, reușind să ilustreze aspecte și elemente specifici epocii medievale întrucât cândva a fost cea mai importantă cetate germană din Transilvania.

Plimbându-te prin centrul vechi al orașului Sibiu, îți poți imagina despre cum arăta cetatea, zidurile precum și bastioanele păstrate cu mare grijă până în zilele noastre. Iată topul celor mai frumoase obiective turistice din Sibiu, precum și a atracțiilor turistice din împrejurimi.

Podul Minciunilor

Podul Minciunilor este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Sibiu, fiind o pasarelă pietonală amplasată în centrul istoric al orașului.

Deși au circulat o multitudine de legende referitoare la acest obiectiv turistic, cea mai promovată este aceea conform căreia orice minciună spusă aici se va afla întrucât podul “ar avea urechi”. O altă legendă spune că podul s-ar prăbuși sub cel care spune o minciună aici.

obiective turistice Sibiu

Turnul Sfatului

Situat între cele două piețe importante ale orașului, a fost considerat din totdeauna un simbol reprezentativ al Sibiului.

La începuturi, Turnul servea drept poartă de intrare spre a doua centură de fortificații, primindu-și numele datorită faptului că era situat în apropierea clădirii primăriei.

La cutremurul din 1586, Turnul Sfatului s-a prăbușit, pentru ca doi ani mai târziu să fie reconstruit. Acoperișul și etajul superior datează încă din 1829. Turnul a servit de-a lungul timpului ca închisoare, foișor de foc și muzeu.

Turnul Sfatului dispune la ultimul etaj de un punct de belvedere asupra orașului, fiind unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Sibiu.

Turnul Sfatului, Sibiu

Piața Mare din Sibiu

Piața Mare din Sibiu este cunoscută drept centrul istoric al orașului Sibiu. O plimbare aici îți va oferi posibilitatea de a admira un mix de case renovate care datează din secolele XV-XVII.

Dacă pe durata regimului comunist denumirea pieței era Regele Ferdinand, acesta a fost schimbat în Piața Republicii, pentru ca după căderea regimului acesta să fie schimbată în Piața Mare.

Deși inițial a fost gândită ca piață de cereale, zona a devenit pietonală fiind unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Sibiu, în special pentru cei care preferă plimbările la pas.

Piata Mare din Sibiu

Piața Mare reprezintă astăzi piața centrală și totodată o parte importantă a centrului istoric al orașului Sibiu, și găzduiește printre cele mai importante clădiri istorice din oraș, printre care se numără Palatul Brukenthal, Casa Moringer, Turnul Sfatului, Casa Haller, Casa Hechet, Palatul Filek, Casa Lutsch sau Casa Weidner-Reussner-Czekelius.

În partea de nord-vest a pieții se află Palatul Brukenthal, unul dintre cele mai apreciate modele de arhitectură stil baroc din România.

locuri de vizitat in Sibiu

Piața Mică

Legată de Piața Mare printr-un pasaj, Piața Mică datează încă din secolul al XIV-lea, fiind una dintre cele mai vechi și frumoase străzi ale Orașului de Sus.

Clădirile situate în Piața Mică au fost construite în secolele XIV-XVI iar una dintre caracteristicile specifice ale acestora o reprezintă logia semideschisă de la parter, orientată spre piață, având arcade semicirculare.

Clădirile din Piața Mică sunt considerate pritnre cele mai importante obiective turistice ale orașului Sibiu, purând denumirea de “Ochii Sibiului”.

Piata Mica din Sibiu

Pasajul Scărilor

Pasajul cu cel mai vechi restaurant din România, denumit și Zidul cu Ace, Pasajul Scărilor se numără printre puținele obiective turistice din Sibiu care își păstrează aerul medieval.

Pasajul a fost ridicat din piatră și cărămidă, făcând legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos. Astfel, acesta era prevăzut cu multe scări și arcade care aparțineau cetății orașului, scopul fiind acela de a ajuta la apărare.

obiective turistice Sibiu

Piața Aurarilor

Considerat a fi cel mai romantic obiectiv turistic din Sibiu, Piața Aurarilor pornește de sub turnul casei din Piața Mică, coborând spre Piața Aurarilor din Orașul de Jos.

Îndrăgostiții îl consideră a fi unul dintre cele mai romantice locuri din Sibiu.

obiectiv turistic Sibiu

Grădina Zoologică Sibiu

Cunoscută drept cea mai veche grădină zoologică din țară, aceasta dispune de peste 260 de exemplare din 63 de specii printre care se numără cămile, tigri, lei și lupi albi. O altă atracție o reprezintă și stejarul de la intrare, vechi de peste 600 de ani.

Tot aici, au fost aduși lupi iberici de la Zoo Veszprem, din Ungaria. Astfel, este unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în Sibiu cu copiii.

Prețul unui bilet este de 10 lei/adult și 5 lei pentru elevi, studenți sau pensionari iar orarul de vizitare poate fi vizualizat aici.

locuri de vizitat in Sibiu

Parcul Natural Dumbrava Sibiului

Situat la doar 4 km de centrul municipiului Sibiu, Parcul Natural Dumbrava Sibiului dispune de peste 100 de specii de plante cu flori precum și animale precum căprioare, veverițe, mistreți și păsări.

Pe suprafața parcului, se găsesc și alte două obiective turistice precum Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA precum și grădina zoologică.

Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA reprezintă un obiectiv turistic important din orașul Sibiu, întinzându-se pe o suprafață de 96 de hectare. La momentul actual, muzeul ASTRA este unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din țară.

Aici, vei descoperi tradiționalismul în stare pură, aplicat pe case, clădiri, ateliere și construcții industriale.

Muzeul Astra din Sibiu

Muzeul Brukenthal

Deschis acum mai mult de două secole, Muzeul Brukenthal este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Sibiu, fiind cel mai vechi muzeu din țară dar totodată și unul dintre cele mai mari muzee din sud-estul Europei.

În 2010, Brukenthal a primit Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural Europa Nostra. De asemenea, în 2011, a fost admis în Clubul de Excelență The Best in Heritage.

În anul 1968, Muzeul Brukenthal a fost vandalizat, furându-se opt tablouri în valoare de 25 de milioane de dolari.

Muzeul Brukenthal, obiectiv turistic Sibiu

Turnul Dulgherilor

Printre cele mai vechi obiective turistice din Sibiu, Turnul Dulgherilor a fost construit în secolul al XIV-lea. Turnul reprezintă o parte componentă a centurii de fortificații ale orașului Sibiu.

În 2004, acest obiectiv turistic a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din Sibiu.

Turnul Dulgherilor, obiectiv turistic in Sibiu

Obiective turistice și locuri de vizitat lângă Sibiu

Adițional acestor obiective turistice din Sibiu, iată câteva locuri de vizitat în împrejurimile orașului Sibiu, pe care merită să le explorezi pentru o vacanță inedită.

Stațiunea Păltiniș

Păltiniș este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din împrejurimile orașului Sibiu. Este amplasat la 32 km de orașul Sibiu iar aici poți vizita Schitul și Casa Memoriala Constantin Noica.

Iubitorii sporturilor de iarnă sunt atrași de Păltiniș întrucât aici există o pârtie de schi, iar peisajul este spectaculos.

Paltinis, Sibiu

Castelul de Lut din Valea Zânelor

Situat în Porumbacu de Sus, la jumatate de oră de mers cu mașina de centrul orașului Sibiu (38 km distanță), Castelul de Lut se numără printre cele mai populare locuri de vizitat din împrejurimile orașului Sibiu.

Castelul de Lut este o ilustrare reușită a unui tărâm de basm, care te va purta cu gândul în lumea poveștilor. Foarte asemănător satelor de gnomi, acest obiectiv turistic din împrejurimile Sibiului a fost construit din lut și nisip, totul fiind realizat din materiale naturale.

Dacă ai copii, nu rata acest obiectiv turistic, fiind locul ideal pentru a petrece o experiență inedită într-o lume a basmelor.

Castelul de Lut din Valea Zanelor

Transfăgărășan

Dacă ai ajuns în Sibiu cu mașina, îți recomandăm să mergi pe Transfăgărășan. Acest drum a tras atenția celor de la Top Gear, fiind cel mai spectaculos drum din țară.

Drumul se întinde pe 151 km, făcând parte din DN7C, care începe din satul Bascov, jud. Argeș și se intersectează lângă comuna Cârțișoara (între Sibiu și Brașov) cu drumul DN1. Istoria Transfăgărășanului a plecat de la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu, fiind construit între 1970 și 1974.

Dacă vrei să ajungi aici, este important de știut că drumul este deschis circulației doar în perioada 1 iulie – 31 octombrie. Din cauza numeroaselor serpentine, se recomandă circularea cu o viteză de 40 km pe oră.

Transfagarasan

Ocna Sibiului

Situată în apropiere de Sibiu, la doar 20 de minute de mers cu mașina, stațiunea turistică Ocna Sibiului este unul dintre cele mai populare obiective turistice din apropiere de Sibiu.

Numele stațiunii provine de la lacurile heliotermice formate pe locul unor mine de sare surpate.

Ocna Sibiului

Locuri de vizitat în Sibiu cu copiii

Iată

1. Teatru de păpuși

O sală frumoasă, actori excelenți, biscuiți la ieșire și piese jucate în mai puțin de o oră. Printre piesele jucate, se numără Alba ca zăpada și cei șapte pitici, Atelierul de creat povești și Atelierul de creație “Piticii pricepuți”. Asta vă așteaptă la Teatrul Gong, iar prețul unui bilet este de aproximativ 14 lei. Copiii trebuie să aibă peste 3 ani. Pentru mai multe detalii, vizitați regulile de acces.

2. Turnul Sfatului

Emblemă a orașului Sibiu, Turnul Sfatului este unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în Sibiu cu copiii, priveliștea fiind superbă. Prețul unui bilet este infim, iar vârsta copiilor este de preferat să fie de peste 3 ani. Turnul este deschis zilnic între 10:00 și 20:00.

3. Muzeul de Istorie Naturală

Muzeul de Istorie Naturală va impresiona orice copil. Creat pentru a împărtăși pasiunea sașilor pentru natură, muzeul situat pe Str. Cetății nr. 1 este ideal pentru a fi vizitat cu copiii cu vârsta de peste 2 ani. Costul unui bilet pentru adulți este de 13 lei, iar elevii și studenții plătesc aproximativ 5 lei. În anotimpul cald, este deschis de marți până duminică între 10:00 și 17:00, iar primele luni și marți din lună este închis. În anotimpul rece (21 octombrie – 21 martie), muzeul poate fi vizitat de miercuri până duminică între 10:00 și 17:00.

4. Muzeul Locomotivelor cu Aburi

Muzeul Locomotivelor cu Aburi, situat pe Str. Dorobanților nr. 22, este cu adevărat fascinant pentru cei mici, fiind unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Sibiu pentru copii. Copiii ajunși aici pot escalada locomotivele antice și totodată puteți vedea depoul de trenuri și modul în care se garează o locomotivă.

Dacă sunteți norocoși, puteți vedea și vagoanele de dormit.

Accesul este gratuit (este necesar să prezentați buletinul la intrare) iar programul este zilnic, de la 09:00 la 15:00.

5. Expoziția de dinozauri

Expoziția de dinozauri este printre cele mai frumoase locuri de vizitat cu copiii din Sibiu, în special pentru cei foarte mici. Situat în curtea Muzeului de Istorie Naturală, expoziția constă în cââteva exponate de dinozauri din diferite specii. Costul unui bilet este infim (1 leu/persoană, achitabil în interior, la casă).

Așadar, acestea sunt cele mai frumoase locuri de vizitat din Sibiu. Sperăm că ghidul celor mai frumoase obiective turistice din Sibiu ți-a făcut o idee despre ce poți vedea în calătoria ta în acest minunat oraș.

Te-ar putea intersa și...

cazari munte cu piscina

Top 10 cazări la munte cu piscină (în România)

Cauți cazări la munte cu piscină? Perfect, ai ajuns unde trebuie. În acest articol vei descoperi cele mai frumoase cazări… Află mai multe

Therme - cel mai mare aqua park din Romania

Aqua Park România: Top 9 parcuri acvatice de vizitat

Ești în căutare unui aqua park în România? Ai ajuns unde trebuie. Astăzi vom discuta despre cele mai frumoase parcuri… Află mai multe

Herastrau, unul dintre cele mai mari parcuri in Bucuresti

Top 10 cele mai frumoase parcuri din București

Indiferent de sezon, parcurile din București reprezintă una dintre cele mai bune metode de a te relaxa în mijlocul naturii.

Compară cazări

Compară