Obiective Turistice în Sighișoara: 15 locuri de vizitat

sighisoara-obiective-turistice

Cauți obiective turistice în Sighișoara? Orașul medieval, implicit Cetatea Sighișoara, abundă în istorie, motiv pentru care în articolul de astăzi ți-am pregătit o listă cu cele mai frumoase atracții și locuri de vizitat din Sighișoara.

Sighișoara este un oraș construit în perioada medievală de către coloniștii germani invitați în Transilvania la acea vreme pentru a apăra granițele răsăritene ale Principatului.

Centrul orașului medieval Sighișoara a fost inclus în patrimoniul cultural UNESCO începând idn anul 1999, fiind protejat prin lege. Tot aici se află și majoritatea obiectivelor și locuri de vizitat din Sighișoara.

Sighișoara, alături de Brașov și Sibiu, face parte din topul celor mai frumoase orașe din Transilvania.

Potrivit unor descoperiri arheologice, pe locul actualului oraș s-au descoperit ruinele cetății dacice Sandava, care datează încă din anul 100 după Hristos. Totodată au fost descoperite și fortificații romane, sub numele de Castrum Stenarum. Cărămizile acestora purtau inscripția Legiunii a XIII-a Gemina.

Panorama asupra Cetatii Sighisoara
Cetatea Sighișoara

Hai să descoperim care sunt cele mai interesante locuri de vizitat în Sighișoara.

Piața Cetății

Piata Cetatii din Sighisoara
Piața Cetății din Sighișoara

Piața Cetății din Sighișoara este unul dintre cele mai importante atracții turistice din oraș. Acesta se află în inima vechiului centru al orașului, ilustrând un aer boem cu note istorice.

Dacă ai ajuns aici, te afli chiar în inima Cetății. Aici se judecau procesele pe timpuri, fiind totodată punctul central în care se făcea comerț.

În prezent, această zonă este un reper central al orașului, atât pentru densitatea ridicată de obiectivele turistice din Sighișoara, cât și pentru cafenele și restaurante tradiționale.

Piața Cetății găzduiește de asemenea festivaluri și evenimente culturale, precum Festivalul Internațional de Film Transilvania care are loc în fiecare an.

Turnul cu Ceas

Turnul cu Ceas Sighisoara
Turnul cu Ceas din Sighișoara

Turnul cu Ceas este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Sighișoara. Acesta se află la intrarea în zona veche a orașului (cu intrare din Piața Cetății) și are o istorie bogată care datează din secolul al XIV-lea.

Priveliștea din turn este spectaculoasă, iar pentru o experiență interesantă, îți recomandăm să prinzi o oră fixă pentru a admira spectacolul ceasului vechi.

Turnul are o înălțime de 64 de metri, fiind construit pe etape. Baza acestuia a fost construită în secolul al XIV-lea.

Acoperișul turnului este o amprentă a stilului baroc, fiind reconstruit în anul 1677 de către austrieci, ulterior incendierii acestuia.

În anul 1894, acoperișul turnului a fost înlocuit, iar șase ani mai târziu a avut loc reconstrucția clădirii anexe.

Ceasul turnului datează încă din 1648, la istoria acestuia contribuind Johann Kirtschel, care a adăugat sferurile de oră și figurinele care simbolizeaza zilele săptămânii.

Centrul vechi Sighisoara
Străzile centrului vechi din Sighișoara, cu vedere către Turnul cu ceas

Cetatea Sighișoara Program

Programul de vizitare al Turnului cu Ceas din Sighișoara este următorul:

  • Între 15 mai și 15 septembrie: de marți până vineri, de la 09:00 la 17:00, iar sâmbătă și duminică între 10:00 și 17:30.
  • Între 16 septembrie și 14 mai: de marți pînă vineri între 09:00 și 15:30, iar în weekend între 09:00 și 15:30.

Luni, Turnul cu Ceas este închis pentru vizitare.

Prețul de intrare în Turnul cu Ceas este de 16 lei/persoană, cu două tarife adiționale pentru vizitarea expoziiei de arme medievale (7 lei/persoană) și a camerei de tortură (5 lei/persoană).

Studenții și elevii pot beneficia de 75% reducere în baza carnetului.

Turnul Clopotniței se află chiar lângă Piața Cetății și este unul din cele mai cunoscute monumente din Sighișoara. Acesta a fost construit în secolul al XVII-lea și a servit ca punct de vedere strategic pentru oraș, dar și ca clopotniță. Turnul este deschis pentru vizitatori, care se pot urca în vârful lui pentru a admira priveliștea panoramică peste oraș.

Biserica Mănăstirii

Biserica Manastirii din Sighisoara
Biserica Mănăstirii din Sighișoara

Biserica Mănăstirii din Sighișoara este situată în apropierea Turnului cu ceas, și este una dintre cele mai vizitate obiective turistice din Sighișoara. Biserica a fost construită în anul 1677, lăcașul acesteia fiind un exemplu spectaculos de stil gotic.

În interiorul acesteia, vei putea admira o cristelniță din bronz creată în anul 1440. De asemenea, altarul a fost sculptat de Johann West, pictat ulterior de Jeremias Stranovius.

Totodată, vei găsi și o orgă baroc care este folosită chiar și astăzi în cadrul concertelor.

Interesant este că picturile interioare au fost interzise odată cu adoptarea reformei.

Programul de vizitare al Bisericii Mănăstirii din Sighișoara este zilnic, între 10:00 și 17:00.

În cazul în care dorești un ghid turistic în limba engleză, germană, spaniolă sau italiană, te vor putea ajuta. Pentru mai multe detalii, contactează-i telefonic la 0265.771.195.

Turnul Fierarilor

Odată ce-ți continui drumul, vei ajunge la Turnul Fierarilor.

Turnul Fierarilor din Sighișoara a fost construit în anul 1631, pe locul vechiului Turn al Bărbierilor. Cel din urmă a fost distrus de un incendiu în 1676, fiind ulterior reparat și recondiționat.

Astăzi, turnul poate fi vizitat și în interior.

Programul de vizitare al Turnului Fierarilor din Sighișoara este de luni până duminică între 10:00 și 18:00. Tariful de vizitare este de 12 lei/adult, respectiv 8 lei pentru studenți, pensionari și elevi.

Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif

Mergând mai departe pe lista celor mai frumoase locuri de vizitat în Sighișoara, ajungem la catedrala romano-catolică Sfântul Iosif.

Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif este printre cele mai renumite biserici ale orașului, fiind apreciat pentru stilul eclectic cu elemente neogotice și neoromanice. Aceasta a fost construită în anul 1895, ulterior demolării Mănăstirii Maicilor Francisane și a Turnului Lăcătușilor.

Sfințirea catedralei a avut loc pe 4 octombrie 1896.

Construcția este inspirată din nordul Italiei, fiind realizată în stil neo-clasic, cu arcade decorative și rozete romane.

Deși acoperișul și nava bisericii au ars în întregime în anul 1983, în urma unui incendiu, acestea au fost reconstruite. Între 2005 și 2007, biserica a fost restaurată.

Turnul Cizmarilor

Turnul Cizmarilor din Sighișoara este situat în incinta medievală, pe flancul nord-vestic, locul de control al drumului care lega centrul și răsăritul Transilvaniei.

Având o formă hexagonală, acesta se pare că datează încă din secolul al XIV-lea, potrivit ultimelor descoperiri arheologice.

Inițial, acesta a fost construit în formă patrulateră, însă în anul 1594 a fost distrus și reconstruit în forma actuală, care a fost considerată a fi mai potrivită noilor tehnici de asediu. Această nouă formă și-a triplat spațiul interior, fiind ridicat pe fundații de trepte și arce.

De-a lungul istoriei, acesta a trecut printr-un incendiu major (1676) și un cutremur (1681), ceea ce a dus la decizia renunțării la demisol, acesta fiind astupat.

De asemenea, spre sfârșitul secolului al XV-lea, incinta medievală se extinde către nord, ridicându-se un nou zid de incintă, renunțându-se totodată la cel vechi.

Cu toate astea, această intervenție nu a fost favorabilă. În 1605, soldații principelui Ștefan Bocskai au bombardat orașul, iar zidul de la Turnul Cizmarilor și până la Turnul Lăcătușilor a fost dărâmat în totalitate.

În anul 1657, autoritățile au decis să fortifice această zona cu un bastion din piatră. Această decizie a fost luată ca urmare a lipsei fondurilor deoarece Sfatul orașului și-a dorit să construiască acest bastion în fața Turnului Cizmarilor.

Odată cu anularea funcției militare a acestuia din epoca modernă, Turnul Cizmarilor a fost utilizat ca arhiva municipiului.

Din păcate, acest obiectiv turistic nu poate fi vizitat, întrucât în prezent deservește drept sediu al unei redacții de ziar și al unui post de radio.

Turnul Cojocarilor

Turnul Cojocarilor, denumit și Turnul Blănarilor, este situat pe partea vestică a zidului care înconjurător, deservind drept turn de apărare a porții Törle.

Construit în secolul al XV-lea, acesta a fost distrus într-o proporție de aproximativ 50% de marele incendiu din anul 1676, fiind reabilitat și supraînălțat ulterior.

Turnul Cojocarilor are o bază pătrată, fiind amenajat pe 4 etaje.

Deși astăzi servește drept sediu al unui SRL care vinde genți din piele naturală, acesta poate fi vizitat.

Turnul Măcelarilor

Turnul Măcelarilor din Sighișoara
Turnul Măcelarilor din Sighișoara

Turnul Măcelarilor a fost ridicat în același timp cu zidul cetății, chiar la poalele celei mai abrupte zone ale dealului, având scop de apărare a laturii sud-vestice și nord-vestice ale cetății.

Astfel, alături de Turnul Cojocarilor, acesta era turnul de apărare a porții Törle. În fața acestuia a fost ridicat un bastion.

Pe vremuri, aici avea loc împărțirea turmelor, seară de seară.

De asemenea, mulțumită formei sale hexagonale, acest turn avea câmp de tragere către toate direcțiile.

Scara Școlarilor

Scara Școlarilor din Sighișoara
Scara Școlarilor din Sighișoara

O altă atracție turistică în Sighișoara este reprezentată de Scara Școlarilor.

Scara Școlarilor, denumită și scara acoperită, a fost ridicată în anul 1642 la inițiativa primarului de atunci – Johann Both.

Scopul acestui obiectiv turistic al Sighișoarei a fost de a ușura accesul elevilor la școala amplasată lângă biserica din deal, în special pe durata iernilor grele sau a condițiilor meteo nefavorabile.

La început, școala a fost construită din lemn, fiind acoperită de 300 de trepte. Începând cu anul 1849, scara a mai păstrat 175 de trepte, separate de platforme orizontale pavete cu piatră.

Acoperișul acestui traseu se întinde pe toată lungimea scărilor, până în vârful dealului, unde își face veacul o biserică gotică și totodată o școală evanghelică.

Potrivit unei legende, băiatul trebuia să sărute fata pe care o iubește de fiecare dată când pășește pe o altă treaptă, rostindu-i numele fără a greși. Dacă reușea, se spune ca era bărbatul potrivit pentru ea.

Școala din deal

Școala din deal a fost construită lângă clădirea existentă, la ordinul primarului din 1619 – Martin Eisenburger. Clădirea existentă datează din anul 1522. Aceasta urma a fi numită Schola Seminarium Reipublicae.

Aceasta beneficiază la bază de un turn de apărare, a cărui origine aparține unei fortificații mai vechi.

În anul 1620, rectorul Hartman Simon a organizat clasele după modelul școlilor din Sibiu, Brașov și Bistrița – cele mai importante școli din Transilvania.

Abolvenții acestei școli aveau dreptul de a se prezenta la orice universitate.

Această școală era structurată pe patru clase: prima, secunda, tretia și quatra.

În anul 1652, școala a angajat un lector, pe lângă rectorul existent, iar începând cu 1700, a mai angajat unul. Ulterior a venit și al treilea lector, urmat de un co-rector.

La incendiul din 1676, școala nu a suferit nicio afectare, însă numărul elevilor a scăzut dramatic.

Începând din 1850, școala a devenit o școală gimnazială cu 8 clase, pe prim plan situându-se studiul științelor naturii.

Începând cu 1924, școala s-a adoptat legilor din România ca urmare a Marii Uniri din 1918.

Astăzi, pe locul școlii din deal activează liceul Josef Haltrich. Este cu siguranță una dintre cele mai importante obiective turistice din Sighișoara, fiind printre cele mai vechi școli din Transilvania.

Inițial școala a fost administrată de Biserica evanghelică însă, odată cu reforma școlară din anul 1948, școala a fost preluată de stat și a devenit Școala pedagogică germană.

Biserica din deal

Biserica din deal Sighisoara
Biserica din deal

Biserica din deal din Sighișoara a fost construită între 1345 și 1525, fiind o biserică evanghelică. Construită în stil gotic, aceasta este amplasată în vârful dealului școlii și a fost închinată Sfântului Nicolae.

Este unul dintre cele mai valoroase obiective turistice din Sighișoara, fiind a patra biserică gotică din Transilvania în ceea ce privește mărimea.

Biserica include o capelă romanică, o criptă – singura cunoscută în Transilvania, precum și un donjon patrulater.

În ceea ce privește cripta, aceasta găzduiește morminte din secolele XVI-XVIII. De asemenea, turnul-clopotniță se înalță 42 de metri.

Biserica se remarca prin ferestrele sale inalte, ce au fost realizate din vitralii colorate, si prin turnul central ce poarta numele de “turla lui Șerban”.

Aceasta se afla inclusă în complexul pe care il alcătuiesc școala din deal, cimitirul evanghelic, casa de cultură și parcul evanghelic.

Biserica a fost închisă în timpul comunismului, dar astăzi gazduiește numeroase evenimente culturale si religioase.

Străduțele pline de istorie din Sighișoara

strazile vechi din orasul Sighisoara
Străzile din Sighișoara

Arhitectura deosebită, culorile vii și străduțele pietruite te poartă parcă înapoi în timp, când acest oraș era una dintre cele mai importante cetăți fortificate din Transilvania. Aici, totul este plin de istorie, oferindu-ți un pic din imaginea vremurilor trecute.

Drumul Panoramic

Drumul panoramic este unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în Sighișoara, fiind unul dintre atracțiile turistice de naratat dacă ajungi aici.

Acesta constă într-o alee pietruită care înconjoară zidul vechi al Cetății Sighișoara, pe exterior. Astfel, acest drum desparte Orașul Vechi de Orașul Nou.

intrarea in Cetatea Sighisoara
Intrarea în Cetatea Sighișoarei

Ți-au plăcut recomandările noastre de obiective turistice în Sighișoara? Distribuie-l cu prietenii tăi care ar putea fi interesați să viziteze acest oraș minunat.

Te-ar putea intersa și...

Transalpina traseu

Transalpina – cel mai spectaculos traseu din România

Transalpina este șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din România, legând orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din… Află mai multe

cazari munte cu piscina

Top 10 cazări la munte cu piscină (în România)

Cauți cazări la munte cu piscină? Perfect, ai ajuns unde trebuie. În acest articol vei descoperi cele mai frumoase cazări… Află mai multe

Therme - cel mai mare aqua park din Romania

Aqua Park România: Top 9 parcuri acvatice de vizitat

Ești în căutare unui aqua park în România? Ai ajuns unde trebuie. Astăzi vom discuta despre cele mai frumoase parcuri… Află mai multe

Compară cazări

Compară