Top 15 obiective turistice din Gura Humorului și împrejurimi

obiective turistice Gura Humorului

Cauți obiective turistice în Gura Humorului? Ai ajuns unde trebuie întrucât în articolul de astăzi îți vom prezenta cele mai frumoase locuri de vizitat din orașul-stațiune care datează de pe vremea lui Ștefan cel Mare.

Orașul este situat la o altitudine de 470 de metri în depresiunea intramontană cu același nume, între Obcinele Bucovinei (Obcina Mare, Obcina Voronețului și Obcina Humorului – culmi montane domoale) și Munții Stânișoarei, ambele unități făcând parte din Carpații Orientali.

Pe bună dreptate, orașul este considerat simbolul Bucovinei și a fost atestat documentar încă din anul 1415. Astăzi este una dintre cele mai frumoase stațiuni montane din România iar natura aici a fost cu adevărat darnică, cadrul natural montan fiind cu adevărat spectaculos.

Iar dacă nu știai, Japanese Association of Travel Agents (JATA) a inclus orașul pe lista celor mai frumoase 30 de orașe mai puțin cunoscute din Europa.

Scurt istoric al orașului Gura Humorului

Istoria Gura Humorului este legată de legende care i-au conturat identitatea de-a lungul celor cinci secole de existență.

Potrivit legendelor, în timpul marii invazii tătare din 1241, ostașii care au trecut prin aceste locuri au numit pârâul din zonă Homor, făcând referire la apele umflate de ploi care șiruiau rapid aceste meleaguri. De aici vine și denumirea orașului, cunoscut în trecut ca Gura Homorului.

Alte legende menționează sacrificarea bourului de către Dragoș Vodă în zona Boureni sau menționează trecerea lui Bogdan I prin partea estică a orașului, astăzi numită Bogdăneasa.

De asemenea, se spune și că Daniil Sihastrul, înainte de a deveni egumenul Mănăstirii Voroneț, și-ar fi săpat o chilie în stâncile Piatra Șoimului, din apropierea Arinișului.

În secolul al XVI-lea, Elena, soția lui Petru Rareș, ar fi ascuns tezaurul domnesc la Pietrele Doamnei, pe Dealul Toaca, care veghează orașul dinspre vest.

Din punct de vedere documentar, Gura Humorului este menționat pentru prima dată la 26 noiembrie 1490 într-un hrisov emis de Ștefan cel Mare, prin care Seliștea Poiana de la Gura Homorului era dăruită Mănăstirii Voroneț.

În 1775, odată cu ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, Gura Humorului era încă o așezare modestă.

În anul 1780, Gura Humorului s-a desprins administrativ de Voroneț, devenind târgușor, iar în 1880 a fost ridicat la rang de târg. În 1893 a devenit capitală de județ, iar în anul 1904 a fost declarat oraș.

În secolul al XIX-lea, orașul avea să devină un important centru comercial, datorită târgului săptămânal de marți, târg popular în rândul marilor producători din Bucovina.

La mijlocul aceluiași secol, proprietățile climaterice și calitățile curative ale apelor au început să atragă din ce în ce mai mulți turiști, transformând Gura Humorului într-o stațiune balneo-climaterică de renume.

În perioada interbelică, această reputație i-a fost consolidată, Gura Humoruluii fiind deja recunoscut pentru beneficiile aerului ozonat și frumusețea cadrului natural.

În ciuda celor spuse, orașul a trecut prin numeroase încercări, iar unul dintre cele mai nefaste evenimente a fost în anul 1899, când un incendiu devastator l-a distrus aproape în întregime.

De asemenea, pe timpul celor două războaie mondiale, orașul a suferit distrugeri majore. Cu toate acestea, Gura Humorului a renăscut de fiecare dată, păstrând o parte din clădirile istorice care amintesc de epoca sa de glorie.

Începând din 1904, Gura Humorului a fost declarat oraș, atestare expusă în documentele emise de cancelaria Moldovei, atunci când vornicul Oană a construit vechea mănăstire a Humorului, aflată la 6 km de oraș.

Cum ajungi în Gura Humorului

Gura Humorului este străbătut de drumul european E576 care leagă Suceava de Gura Humorului, Vatra Dornei și Bistrița Năsăud. Amplasat la 37 km de municipiul Suceava, respectiv 33 km de Câmpulung Moldovenesc,

Prin intermediul drumurilor județene, orașul Gura Humorului se învecinează cu Mănăstirea Humor și Poiana Micului prin DJ 177 și cu Valea Moldovei prin DJ 177C.

Din punct de vedere feroviar, orașul Gura Humorului este accesibil pe magistrala 502, ca stație pe ruta feroviară Suceava – Vatra Dornei.

Obiective turistice în Gura Humorului și împrejurimi

Iată cele mai frumoase obiective turistice din Gura Humorului și împrejurimi:

1. Mănăstirea Voroneț

Mănăstirea Voroneț
Mănăstirea Voroneț

Mănăstirea Voroneț este una dintre cele mai frumoase mănăstiri din România și totodată unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din apropiere de Gura Humorului, fiind situată la în satul Voroneț, la doar 5 kilometri de stațiune.

Cunoscută drept Capela Sixtină a Estului, mănăstirea este situată în satul Voroneț, mănăstirea se remarcă prin picturile sale deosebite. Aceasta reprezintă una dintre cele mai importante ctitorii ale lui Ștefan cel Mare și a fost ridicată pe locul unde se afla o biserică de lemn.

Mănăstirea a fost ridicată de Ștefan cel Mare în semn de mulțumire pentru pustnicul Daniil Sihastru, ca urmare a mesajului de încurajare pentru continuarea luptelor cu turcii după înfrângerea de la Războieni din anul 1476.

Pictura exterioară a mănăstirii este cea care a făcut celebră în lume această nuanță, cunoscută ca albastru de Voroneț – o culoare unică în lume. Aceasta datează de pe timpul domniei lui Petru Rareș și este considerată cel mai reușită lucrare de artă feudală moldovenească.

Pictura interioară o face la fel de remarcabilă, datând în cea mai mare parte de pe timpul lui Ștefan cel Mare, mai precis din anul 1496.

În interiorul bisericii, pe lângă Fresca Judecății de Apoi care impresionează din punct de vedere artistic, se află și jilțurile și stranele din secolul al XVI-lea, precum și mormintele mitropolitului Grigore Roșca și a sihastrului Daniil.

Mănăstirea poate fi vizitată zilnic între orele 09:00 și 17:00, iar tariful de intrare este de 5 lei de persoană.

2. Piscina și ștrandul Ariniș

Complexul acvatic Ariniș este situat în zona Ariniș de pe malul râului Moldova, în centrul stațiunii Gura Humorului.

Parcul, unul dintre cele mai populare atracții turistice din Gura Humorului, găzduiește 3 bazine, dintre care unul este interior iar celelalte două sunt piscine exterioare cu apă încălzită la 25°C și fac parte din ștrandul cu același nume.

Piscina acoperită este dotată și cu două saune precum și un ciubăr de tip jacuzzi cu apă fierbinte.

Complexul acvatic Ariniș
Piscina interioară din Complexul acvatic Ariniș

Programul piscinei acoperite din Complexul acvatic Ariniș este de luni până vineri între 18:00 și 21:00, iar în weekend între 10:00 – 13:00, 14:00 – 17:00 și 18:00 – 21:00.

Tariful de intrare este de 55 de lei pentru adulți și 35 de lei pentru copii pentru 3 ore de acces.

Acest tarif include și accesul la sauna umedă și sauna uscată.

Ștrandul Ariniș
Ștrandul Ariniș

Ștrandul Ariniș dispune de 2 bazine exterioar, fiind deschis zilnic între orele 10:00 și 19:00. O zi de acces la ștrand costă 40 lei de persoană. Închirierea unui șezlong costă 10 lei adițional.

Dacă dorești să mergi în mai multe zile, cel mai indicat este să optezi pentru unul din abonamentele cu 4 sau 8 intrări. Cel cu 4 intrări costă 155 de lei iar cel cu 8 intrări costă 265 de lei.

Cursurile de înot pornesc del a 35 de lei de persoană.

3. Parcul Fântânii

Parcul Fântânii din Gura Humorului
Parcul Fântânii din Gura Humorului

Parcul Fântânii este unul dintre ele mai frumoase locuri de vizitat din Gura Humorului, fiind situat în zona de agrement Ariniș din Gura Humorului.

Parcul se întinde pe o suprafață de 3 hectare, găzduind locuri de promenadă, o fântână arteziană, un labirint verde, piste de biciclete și zonă pentru iubitorii de skateboarduri.

Atracția parcului este fântâna arteziană, care rulează jocuri de lumini și jeturi de apă de până la 35 de metri înălțime pe note muzicale. Acest spectacol de apă, muzică și lumini are loc în fiecare seară de miercuri până duminică între orele 21:00 și 22:00.

În apropiere, poți vizita și Parcul Hobiților.

4. Mănăstirea Humor

Mănăstirea Humor
Mănăstirea Humor

Mănăstirea Humor este una dintre cele mai vechi lăcașuri sfinte din Bucovina și este situată pe culmea unei coline din satul Mănăstirea Humorului, într-un cadru natural spectaculos.

Situată la 6 kilometri nord de Gura Humorului, Mănăstirea Humor este totodată și una dintre cele mai importante ctitorii ale evului mediu moldovenesc, fiind o frescă a lumii spirituale românești. Din aceste motive, a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Chiar dacă face parte din circuitul mănăstirilor din Moldova, biserica iese în evidență întrucât aici au apărut pentru prima dată în arhitectura moldovenească pridvorul deschis și tainița.

Istoricul mănăstirii ne arată că în perioada domniei lui Alexandru cel Bun (între anii 1400 și 1432), Ivan Vornicul înălța o biserică de piatră pe malul unui pârâu din apropiere de confluența acestuia cu Humorul – acolo existând deja un schit cu o biserică din lemn.

Odată cu trecerea anilor, în jurul noii biserici s-a dezvoltat așezământul monahal în jurul căruia s-a dezvoltat astăzi comuna cu același nume.

Mănăstirea a fost atestată documentar încă din 13 aprilie 1415, când voievodul Alexandru cel Bun a dăruit mănăstirii ctitoria lui Ion Vornic. Aceasta era construită în proximitatea schit de lemn, dărâmat odată cu edificarea acesteia.

În anul 1530, Toader Bubuiog – marele logofăt – a început construcția noii biserici de piatră, la 300 de metri nord-vest de ruinele bisericii prăbușite.

Aceasta a fost sfințită cu hramul Adormirea Maicii Domnului și a dăinuit până în zilele noastre.

Pe timpul domniei lui Vasile Lupu, Mănăstirea Humor a fost înconjurată cu ziduri din piatră, construindu-se totodată turnul de apărare.

Naosul prezintă o calotă sferică pe un sistem de arce în stilul arhitectural moldovenesc, iar încăperea mormintelor ilustrează o boltă semicilindrică unde se găsește o ușă care duce pe scara către tainiță – locul unde era ascuns tezaurul bisericii pe perioada primejdiilor.

Mănăstirea, pictată de Toma din Suceava – zugravul curții domnești, impresionează prin pictura exterioară și roșul de Humor în celebra scenă a asediului Constantinopolului.

Printre obiectele cu valoare artistică și totodată documentară ale mănăstirii se numără catapeteasma aurită sculptată, cele 6 incoane pictate între secolul XV și XVI, jețul domnesc din lemn din secolul al XVI-lea, ananghionul inscripționat și crucea din lemn ferecată în argint.

5. Pârtiile de schi Șoimul I și Șoimul II

Pârtiile de schi din Gura Humorului
Pârtiile de schi Șoimul I și Șoimul II din Gura Humorului

Gura Humorului găzduiește 2 pârtii de schi: Șoimul I și Șoimul II.

Pârtia Șoimul I are o dificultate medie spre ridicată, întinzându-se pe o lungime de 1500 de metri. Este deservită de o instalație de telescaun.

Pârtia Șoimul II pornește spre Voroneț și are o lungime de 550 de metri, cu o diferență de nivel de 283 de metri și o lățime medie de 60 de metri. Și această pârtie este deservită de o instalație de teleschi cu dispozitive de tractare mono-post.

Iarna este paradisul iubitorilor de schi și săniuș, iar vara te poți bucura de o panoramă spectaculoasă asupra peisajului montan care mărginește stațiunea chiar de pe turnul panoramic situat în vârful pârtiei.

Programul telescaunului pe timp de vară este sâmbătă și duminică între orele 12:00 și 18:00, cu ultima urcare la 17:30.

Pe timp de iarnă, programul instalațiilor este luni, miercuri, joi și vineri între 14:00 și 17:00, iar sâmbătă și duminică între 10:00 și 17:00.

Tarifele telescaunului din Gura Humorului sunt de 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copiii cu vârsta între 4 și 14 ani. Prețul include o urcare și o coborâre.

Skipass-ul costă 150 de lei pe zi pentru adulți și 80 de lei pentru copiii cu vârsta între 4 și 10 ani.

6. Mega Tiroiliana Bucovina

Mega Tiroiliana Bucovina
Mega Tiroiliana Bucovina

Mega Tiroliana Bucovina este situată în Gura Humorului și are o lungime de 2.2 kilometri și o înălțime de 326 de metri, pe intermediul căreia poți atinge până la 150 de kilometri pe oră.

Startul traseului începe din Turnul de Observare Șoimul, tranzitând traseul prin Piatra Șoimului, Pârtia Șoimul, Râul Moldova și Parcul Ariniș, unde se află sosirea.

Limita de greutate este de 110 kilograme, cu o greutate minimă de 35 de kilograme.

Programul tirolienei Bucovina este de luni până vineri între 11:00 și 17:00, sâmbătă între 10:00 și 17:00 și duminica între 11:00 și 17:00. Tariful este de 100 de lei pentru adulți și 80 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani.

Întrucât traseul pornește din Turnul de observare situat pe Pârtia Șoimul, este necesar să urci cu Telescaunul Șoimul, iar biletele pentru telescaun se achiziționează separat. Prețul unei urcări este de 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copiii cu vârsta între 4 și 14 ani.

Dacă vrei să te dai pe burtă, în poziția Superman, prețul este de 150 de lei pentru adulți și 130 de lei pentru copii.

7. Mocănița Moldovița

Mocănița Moldovița
Mocănița Moldovița

Vrei să descoperi frumusețea autentică a Bucovinei dintr-un tren cu abur? Atunci fă o tură cu Mocănița Moldovița, un tren cu vagoane de tip terasă, acoperite în partea superioară dar cu lateralele deschise.

Această cale ferată îngustă este printre ultimele de acest fel din Europa, purtântu-te printr-o călătorie inedită în inima Bucovinei. Este fără îndoială una dintre cele mai frumoase atracții turistice din apropierea stațiunii Gura Humorului.

Gara mocăniței Huțulca se află în localitatea Moldovița, la 36 de kilometri de Gura Humorului. De aici, ai posibilitatea să mergi fie pe ruta Moldovița – Argel, fie pe ruta Moldovița – Vatra Moldoviței.

Traseul Moldovița – Argel presupune o călătorie de 3 ore dus-întors într-un tren cu locomotivă pe abur pe o distanță de 25 de kilometri. Prețul unei călătorii este de 60 de lei pentru adulți și 35 de lei pentru copii. Poți plăti doar cu numerar. La capătul traseului se află un restaurant în aer liber unde poți servi masa.

Traseul Moldovița – Vatra Moldoviței constă într-un tren cu locomotivă diesel care parcurge 10 km în 1 oră și 40 de minute dus-întors. Tarifele sunt de 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copii. Odată ajuns la Vatra Moldoviței, se face o pauză în cadrul căreia poți vizita Mănăstirea Moldovița.

Pentru a achiziționa un bilet, ai nevoie să faci o rezervare telefonică la 0755.085.618.

8. Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun din Suceava
Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun este situată la 38.7 km de Gura Humorului, în municipiul Suceava. Dacă ai mașină, poți ajunge în aproximativ 40 de minute.

Chiar dacă este un pic mai departe de stațiune, merită vizitată deoarece este printre cele mai bine conservate fortificații medievale din România, având o istorie fascinantă.

Practic, a fost reședința domnitorilor moldoveni timp de două secole și datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea, când a fost ridicată de Petru I al Moldovei în apropierea orașului medieval Suceava.

Cu structură fortificată, ziduri groase de piatră, turnuri de apărare specifice tehnicilor de construcție medievală, cetatea impresionează atât prin arhitectură cât și prin peisajele spectaculoase întrucât este situată pe un deal cu deschidere panoramică către Suceava.

Biletul de intrare costă 20 de lei pentru adulți, 10 lei pentru seniori și 5 lei pentru elevi și studenți.

Dacă tot ajungi, nu rata cele mai frumoase locuri de vizitat din Suceava.

9. Muzeul Oului Vama

Muzeul Oului Vama
Muzeul Oului din Vama

Situat în Vama la 18 km distanță de Gura Humorului, Muzeul Oului este cel mai mare muzeu de acest tip din lume, fiind totodată unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din Bucovina.

Acesta găzduiește 11.000 de ouă încondeiate în 106 vitrine, fiind întins pe 800 de metri pătrați.

Interesant este că găzduiește ouă încondeiate din 82 de țări ale lumii, fiind cea mai mare colecție de ouă încondeiate din România.

Din Gura Humorului, dacă folosești mașina, ai de parcus aproximativ 20 de minute până la muzeu, spre Câmpulung Moldovenesc.

De la ouăle perforate din Cehia la ouăle slovace cu paie decupate sau cele zgâriate din Germania, acest obiectiv turistic este cu adevărat inedit.

10. Salina Cacica

Salina Cacica
Sala Ecou din Salina Cacica

Salina Cacica, aflată în localitatea omonimă la 19 km de Gura Humorului, este un zăcământ de sare gemă format prin depunerea în sistem lagunar-evaporatic, numărându-se printre cele mai mari rezerve de sare din România.

Cu rezerve de 238 de milioane de tone de sare, salina a fost sub administrație austro-ungară până în anul 1918, impresionând prin cele 8.200 de galerii de sare ranforsate cu lemn, săpate încă din secolul al XVIII-lea.

Coborârea în salină se face pe trepte de brad vechi de două secole, prin intermediul cărora vei ajunge până la la 42 de metri adâncime în galeriile săpate manual în masivul de sare.

Printre atracțiile salinei Cacica se numără Capela Ortodoxă, Capela Romano-Catolică, Lacul Sărat și Sala Ecou. Acestea te vor întâmpina pe măsură ce cobori coridoarele salinei. Pe lângă acesea, salina este dotată și cu un teren de fotbal și un ștrand cu apă sărată.

Capela ortodoxă se află la 35 de metri adâncime și se remarcă prin sculpturi în basorelief, influențate de cele din Salina Wieliczka din apropierea Cracoviei. Una dintre acestea îl reprezintă pe Sf. Daniil Sihastrul.

Capela romanto-catolică este prima atracție care te va întâmpina în mină, fiind situată la 20 de metri adâncime, chiar după ce cobori scările. Creată în 1806, capela a fost primul lăcaș de cult din Cacica, fiind creată pentru ca minerii să se roage înainte de a coborî în mină.

Lacul Sărat este situat la 35 de metri adâncime și este un lac artificial săpat de mineri, iluminat cu lumini și înconjurat de o balustradă de lemn. Particularitatea mai puțin cunoscută este reprezentată de pluta scunfundată în lac, care era folosită pentru a conduce oaspeții la petrecerile din Sala de bal. Chiar și Regele Carol I a vâslit pe această plută în anul 1902.

Lacul Sărat din Salina Cacica
Lacul Sărat din Salina Cacica

Sala Ecou este ultima sală din mină și se află la 44 de metri adâncime, fiind practic o cameră cu o cabană din lemn, leagăne, băncuțe din lemn și câteva mese de picnic. Pe perioada regimului cominist, această cameră era folosită drept depozit de brânzeturi.

Dincolo de aceste atracții, microclimatul salin este benefic în tratarea afecțiunilor respiratorii.

Temperatura din interiorul salinei este de 14ºC, motiv pentru care îți recomand să nu cobori fără un pulover chiar dacă este vară. Iar accesul în interiorul salinei se face pe o scară de lemn cu 192 de trepte.

Accesul cu animale de companie în interiorul salinei este interzis.

Programul de vizitare al salinei Cacica este zilnic între orele 09:00 și 17:00. Tariful de vizitare este de 35 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii și elevi.

Ștrandul Cacica este deschis zilnic între 10:00 și 19:00, tariful de acces fiind de 30 de lei pentru adulți și 15 lei pentru elevi și copii.

11. Pârtia Rarău

Pârtia Rarău
Pârtia Rarău

Pârtia Rarău din cadrul Rarău Resort este situată pe versantul nordic al Muntelui Rarău, în vecinătatea sudică a orașului Câmpulung Moldovenesc, la 34 km de Gura Humorului.

Este una dintre cele mai moderne pârtii de schi din zona Bucovinei, având o lungime totală de 2.840 de metri și un grad de dificultate mediu.

Diferența de nivel a pârtiei este de 455 de metri, cu o pantă medie de 16% și o lățime care variază între 30 și 80 de metri. Punctul de plecare al pârtiei se află la 1.220 m altitudine, iar sosirea la 756 m, transportul pe cablu fiind asigurat de telegondole de 8 locuri, cu o durată de urcare de aproximativ 6 minute.

Pârtia este dotată cu instalație de nocturnă, precum și cu 13 tunuri de zăpadă artificială.

Pârtia Rarău este deschisă de luni până vineri între orele 12:00 și 19:00, iar în weekend între orele 09:00 și 19:00.

Skipass-ul de o zi costă 170 de lei pentru adulți și 110 lei pentru copii. O urcare costă 35 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii.

12. Rezervația naturală Piatra Pinului și Piatra Șoimului

Rezervația Piatra Pinului
Rezervația Piatra Pinului și Piatra Șoimului

Această rezervație naturală este de fapt o rezervația geologică, paleontologică și peisagistică, situată chiar în stațiunea Gura Humorului.

Piatra Pinului este o rezervație geologică care constă într-un versant acoperit cu blocuri de stâncă, acoperite preponderend cu pini, brazi și molizi. Aici se află un fenomen unic în România: afinul negru crește la doar 600 de metri altitudine.

Pasionații de geografie și geologie pot admira aici formațiunile oligocene în straturi succesive de menilite, marne bituminoase, gresii de Kliwa și disodile superioare. Pe fețele marnelor și a gresiilor de Kliwa, poți admira schelete și solzi de 15 specii de pești fosili.

Piatra Șoimului, cea de-a doua rezervație, este situată la câteva sute de metri în amonte de Piatra Pinului, mai precis în pădurea din versantul drept al pârâului Șoimul, remarcându-se prin stâncile situate în inima pădurii, de un pitoresc inedit.

13. Basilica Minor din Cacica

Basilica Minor din Cacica
Basilica Minor din Cacica

Situată în comuna Cacica, la 19 km de Gura Humorului, Basilica Minor din Cacica este un centru de pelerinaj catolic, fiind construită la începutul secolului al XIX-lea de către coloniștii polonezi.

Edificiul impresionează prin stilul său neogotic, fiind ridicată din piatră cioplită și cărămidă presată după proiectul creat de arhitectul Teodor Marian Talowski.

În altarul basilicii, se află o copie a icoanei Madona Neagră de la Częstochowa, pictată în secolul al XVII-lea și adusă în Cacica în anul 1809.

O altă atracție a acestui edificiu o reprezintă replica grotei din Loures, Franța, aceasta fiind construită în stil neogotic în anul 1936.

În fiecare an, pe 15 august, odată cu cu sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, la Basilica Minor are loc unul dintre cele mai mari pelerinaje catolice din România, atrăgând catoligi din întreaga țară.

14. Casa memorială Ciprian Porumbescu

Casa memorială Ciprian Porumbescu
Casa memorială Ciprian Porumbescu

Casa memorială Ciprian Porumbescu este un muzeu creat într-o anexă a fostei case parohiale din satul omonim. Practic, familia compozitorului a locuit aici între 1865 și 1884, iar marele compozitor se întorcea aici de fiecare dată când își vizita părinții.

Construită spre sfârșitul secolului al XIX-lea, casa a fost ridicată din lemn și constă în patru încăperi delimitate prin tindă, cu un cerdac în față.

Pe lângă aceste încăperi, exista și o casă micuță cu două încăperi, dintre care într-una era bucătăria iar în cealaltă cancelaria parohială.

Chiar dacă nu mai locuia cu familia când tatăl acestuia – preotul Iraclie – fusese transferat la Stupca, Ciprian Porumbescu venea adesea aici în vacanțele de vară.

Obiectivul este situat în satul Ciprian Porumbescu, la 23 de kilometri de Gura Humorului, distanță care poate fi parcursă cu mașina în jumătate de oră.

Casa memorială Ciprian Porumbescu este deschisă vizitelor de miercuri până duminică între 09:00 și 16:00, mai puțin în lunile mai – septembrie, când programul este extins, între 10:00 și 18:00.

15. Muzeul memorial Ciprian Porumbescu

Muzeul memorial Ciprian Porumbescu
Muzeul memorial Ciprian Porumbescu

Muzeul memorial este situat în același sat unde se află și casa părintească a marelui compozitor Ciprian Porumbescu.

Acest muzeu, situat la 23 de kilometri est de Gura Humorului în satul care-i poartă numele, este găzduit de un conac boieresc care datează din secolul al XVIII-lea, muzeul fiind inaugurat în anul 1971.

Expoziția din interiorul muzeului este structurată pe șase camere, aici desfășurându-se primul spectacol al operetei Crai Nou, mai precis în 1882. Ce poți vedea aici? În principal, obiectele care i-au aparținut, de la bagheta de dirijor, la pianul și violoncelul acestuia.

De asemenea, una din încăperile muzeului este dedicată filmului, pe lângă fotografiile și mărturiile acestuia despre viața și opera sa.

Programul de vizitare este de miercuri până duminică între 10:00 și 18:00 din mai până în septembrie, respectiv între 09:00 și 17:00 din octombrie până în aprilie. Tariful de vizitare este de 8 lei pentru adulți, 4 lei pentru seniori și 2 lei pentru elevi, studenți și copii.

Te-ar putea intersa și...

Castelul Bran

Castelul Bran: Istoric, obiective, tarife, și program de vizitare

Castelul Bran este situat în Bran, județul Brașov, la intrarea pe culoarul Rucăr-Bran, fiind unul dintre cele mai populare castele din România. Amplasat… Citește mai mult

partii de schi

Top 10 pârtii de schi din România

Deși România nu dispune de altitudini similare Alpilor, avem suficiente pârtii de schi pentru a-ți planifica un sejur la schi, în țară. Peisaje… Citește mai mult

Palatul Parlamentului - unul dintre cele mai faine obiective turistice din Bucuresti

Top 12 locuri de vizitat în București

Cauți locuri de vizitat în București? În articolul de astazi vei descoperi cele mai frumoase locuri de vizitat din București. În București există… Citește mai mult

Brașov este printre cele mai frumoase orașe de vizitat în românia

12 orașe de vizitat în România

De la farmecul cetăților medievale la centrele urbane cosmopolite și vibrante, România găzduiește orașe fascinante care impresionează printr-o combinație de istorie, cultură, arhitectură… Citește mai mult

statiuni montane Romania

Top 12 stațiuni montane din România

Cauți cele mai faine stațiuni montane din România? Ai ajuns unde trebuie. În articolul de astăzi, îți vom prezenta topul celor mai frumoase… Citește mai mult

Lacul Bicaz - printre cele mai frumoase locuri de vizitat in Moldova

11 locuri de vizitat în Moldova

Moldova, regiunea situată în estul României, abundă în atracții și obiective turistice, oameni ospitalieri, mâncare gustoasă și peisaje naturale pitorești. Numele regiunii provine… Citește mai mult

locuri de vizitat in Bucovina

15 cele mai frumoase locuri de vizitat în Bucovina

Cauți locuri de vizitat în Bucovina? Ai ajuns unde trebuie. În acest articol, ți-am pregătit o listă cu cele mai frumoase atracții și… Citește mai mult

obiective turistice Gura Humorului

Top 15 obiective turistice din Gura Humorului și împrejurimi

Cauți obiective turistice în Gura Humorului? Ai ajuns unde trebuie întrucât în articolul de astăzi îți vom prezenta cele mai frumoase locuri de… Citește mai mult

pensiuni cu piscina interioara

Top Pensiuni cu piscină interioară

Ce poate fi mai frumos decât să zăbovești la o pensiune cu piscină interioară atunci când vremea îți dă bătăi de cap? Iar… Citește mai mult

Compară cazări

Compară