Top 10 pârtii de schi din România
Deși România nu dispune de altitudini similare Alpilor, avem suficiente pârtii de schi pentru a-ți planifica un sejur la schi, în țară. Peisaje… Citește mai mult
Plaja Tuzla este o plajă sălbatică de 2 km lungime, situată în comuna omonimă situată între Eforie Sud și Costinești, fiind una dintre cele mai iubite destinații de vacanță de pe litoralul românesc.
Motivul constă în faptul că plaja Tuzla este considerată ultima plajă sălbatică de pe suprafața județului Constanța.
Cu un farmec aparte, plaja Tuzla este situată într-o zonă costieră sălbatică de pe litoralul românesc, remarcându-se prin culoarea turcoaz, motiv pentru care a devenit una dintre cele mai frumoase plaje din România.
Cu toate acestea, este cunoscută drept ultima plajă sălbatică din sudul litoralului românesc. Apa de un turcoaz-albăstrui, nisipul fin și vegetația naturală crescută pe dealul din spatele plajei conturează un tablou idilic asemănător plajelor sălbatice din Grecia.
Această bijuterie ascunsă a litoralului Mării Negre este tot mai apreciată de români pentru atmosfera liniștită și frumusețea naturală – pe scurt, un colț de Rai unde natura și oamenii fac casă bună.
Iar dacă iubești liniștea și respectul, acest loc este pentru tine! Și da, este locul perfect pentru a-ți instala rulota chiar lângă mare. Și este situată la doar 20 de km de atracțiile turistice din Constanța.
Din ce în ce mai populară în ultimii ani, plaja Tuzla a fost dotată cu punct de salvamar și prim ajutor, beneficiind totodată de amplasarea unor toalete ecologice.
Odată cu creșterea în popularitate și creșterea afluxului de turiști, aici și-au făcut apariția și câteva terase, însă tot în cadrul unei comunități bazate pe liniște, respect și conviețuire, deoarece plaja din Tuzla rămâne unul dintre puținele locuri neatinse de pe litoral.
Însă, unde se află plaja Tuzla?
Plaja Tuzla este situată în localitatea Tuzla, între Eforie Sud și Costinești, la 2.5 km de sensul giratoriu situat pe drumul european E87 (DN39), spre est.
N-ai cum să-l ratezi deoarece este singurul sens giratoriu cu un avion în mijloc.
Venind dinspre Constanța, imediat după ce ieși din Eforie Sud și intri în Tuzla, la primul sens giratoriu ieși la a patra ieșire pe Strada Costinești. Odată ce-ai intrat pe Strada Costinești, virezi pe a doua stradă la stânga – Strada Farului. Aceasta coboară chiar pe plajă.
Din sensul giratoriu din Tuzla situat pe drumul principal care leagă Constanța de Mangalia, faci aproximativ 7 minute de mers cu mașina până pe plajă (pe o distanță de 2.5 km), urmând indicatorul din sensul giratoriu care îți arată drumul spre plajă.
Drumul poate fi parcurs cu orice mașină, chiar dacă este vorba de un drum de pământ, presărat cu gropi. Plaja se află în afara localității Tuzla, la aproximativ 2 km distanță.
După ce vei parcurge cei 2.5 km din centrul localității Tuzla, vei ajunge la o faleză de pământ care abundă în vegetație luxuriantă. Ei bine, plaja se află chiar sub această faleză.
Cât despre parcare, aceasta este chiar în spatele plajei, nefiind o parcare amenajată ci mai degrabă un drum de pământ. Atenție celor comozi, lipsiți de bun simț: nu intra cu mașina pe plajă deoarece vei fi amendat cu 2000 de lei ca persoană fizică și între 2500 și 5000 de lei ca persoană juridică.
Ca și puncte de coborâre, poți ajunge pe plaja Tuzla prin:
Pentru a ajunge cu trenul pe plaja Tuzla, din gara Constanța poți lua un tren Regio și cobori la Halta Tuzla – a patra stație. Din gară, va trebui să mergi aproximativ 30 de minute pe jos până la plajă.
Deși izolată, plaja se aglomerează pe timpul weekendului cu turiști care campează chiar lângă mare, sosiți cu rulote sau corturi, pe un drum de pământ.
Așadar, dacă vrei să te bucuri de frumusețea litoralului sălbatic, pe lângă plajele din Vadu și Corbu, nu rata o vizită pe plaja din Tuzla.
Odată ajuns aici, trebuie să fii conștient că este o plajă cu iz sălbatic, mai precis o limbă de nisip mărginită de vegetație luxuriantă, deasupra căreia dăinuie o faleză înaltă. De asemenea, aici vei găsi nisip fin, apă de un verde-albăstrui, oameni faini și multă liniște.
Când vine vorba de facilități, plaja din Tuzla este dotată cu trei puncte de salvamar, centru de prim ajutor și câteva baruri unde poți servi băuturi răcoritoare, cocktailuri, dar și burgeri, midii sau hamsii.
Plaja este în mare parte formată din zone libere unde îți poți întinde prosopul, însă există și un segment numit plaja Cochilia, o zonă amenajată cu decor format din elemente naturale, șezlonguri și umbrele din stuf, perne de tip puff – toate gândite cu bun gust. Din păcate, administratorul plajei Cochilia a decis ca să nu mai organizeze sectorul de plaja din Tuzla în 2025, însă se va întoarce în 2026.
Plaja dispune de parcare în zona falezei, chiar dacă nu este amenajată.
Deși este o plajă de mici dimensiuni, cu aer sălbatic, plaja din Tuzla oferă numeroase activități de care te poți bucura.
Pentru petrecerea timpului liber cu un plus de adrenalină, există o zonă de închirieri de sky jet-uri sau poți opta pentru o plimbare cu barca spre epava din Costinești.
Adițional, poți opta și pentru un stand-up paddle.
O plimbare pe faleza către far îți va permite să admiri marea de sus. Daco mergi până în zona farului Străjărel, vei da de o faleză betonată care urmează linia plajei, fiind o reală plăcere să te plimbi pe aici.
Fiind vorba de o plajă sălbatică, este locul perfect dacă îți dorești o limbă de nisip cu vegetație, fără muzică, gălăgie și vânzători ambulanți.
Cu toate astea, plaja devine aglomerată în weekend. Dacă vrei să te bucuri cu adevărat de natură și liniște, vizitează plaja în timpul săptămânii.
Deși plaja este amenajată natural cu nisip fin, în apă va trebui să eviți pietrele. Cu toate astea, nu poți să nu apreciezi culoarea turcoaz-albăstruie a apei, de unde nu poate lipsi o baie.
Ai grijă dacă nu știi să înoți deoarece adâncimea apei crește relativ repede la 1 m – 1.20 m.
De asemenea, când bate vântul dinspre nord, acesta aduce alge la mal.
Nu uita să vizitezi Străjărel, mai precis farul Forțelor Navale Române, acesta fiind amplasat în partea dreaptă a plajei. Farul Străjărel este cel mai vechi far de pe litoralul românesc care este încă funcționat, fiind construit între anii 1898 și 1904. Cu o înălțime de 60 de metri, acest far emite semnale luminoase pe o distanță de zeci de kilometri. Interesant este că în trecut, farul funcționa cu ajutorul lămpilor cu petrol.
Deși nu mulți știu, la Tuzla poți face sărituri cu parașuta. Pentru acest lucru, trebuie să mergi la Aerodromul din Tuzla, unde vei cunoaște parașutiști profesioniști cu care poți zbura.
Practic, experiența presupune să zbori 15 de minute cu avionul până ajungi la o altitudine de 4000 de metri, iar ulterior, să sări cu parașuta în cădere liberă timp de 50 de secunde, unde poți atinge o viteză de până la 200 km pe oră, după care instructorul va deschide parașuta. Din acest moment, vei pluti în aer pentru 5-6 minute până la aterizare.
Toată experiența costă 1400 de lei de persoană pentru un salt în tandem de la 4000 de metri, iar pentru o filmare profesionistă făcută de un cameraman parașutist, vei mai scoate din buzunar încă 350 de lei.
De sus, te vei putea bucura de peisajul pe care îl oferă litoralul românesc. Pentru asta, există și câteva condiții: să nu ai probleme cu inima, picioarele sau operații făcute recent, și să nu ai o greutate mai mare de 110 kg. Cei cu vârsta de peste 60 de ani, au nevoie de un certificat medical care să ateste că sunt apți de zbor.
Din păcate, pe plaja Tuzla nu se poate campa însă există două zone amenajate pentru corturi și rulote. Primul este contra-cost, iar al doilea gratuit.
Prima, și cea mai apropiată de zona plajei Tuzla este reprezentată de o zonă amenajată de camping pentru rulote și corturi, situată la doar 5 minute de mers pe jos faț de plajă. Dușurile și toaletele sunt foarte curate, iar apa caldă este disponibilă până seara târziu.
Locul îl găsești pe Google Maps cu numele Camping Rulote si Corturi Tuzla.
Este un camping deschis de câțiva ani, iar spațiul dedicat corturilor și rulotelor este generos. Deși este amplasat pe câmp, într-o zonă cu teren lutos, lipsit de umbră, amplasarea față de plajă este foarte bună, fiind un loc liniștit cu gazde primitoare. De asemenea, ai o zonă amenajată și acoperită pentru a servi masa.
Rulota Tuzla este numele celui mai mare camping de rulote, cu vedere la plaja Tuzla. Și da, îl poți găsi chiar așa pe Maps: Rulota Tuzla.
Este un camping de rulote gratuit, organizat pe 3 rânduri paralele, cu vedere la mare. Practic, este cel mai bun loc unde poți campa cu rulota.
Plaja din zonă este curată, însă lipsesc utilitățile.
Dacă dorești o atmosferă mai boemă, poți opta pentru Luna Glamping. Situat într-o zonă liniștit din Tuzla, locația oferă corturi de închiriat într-un resort de tip glamping.
Totul arată cozy iar facilitățile asigură tot necesarul pentru o vacanță reușită. Costul pe noapte pentru un cort de 2 persoane este cuprins între 450 și 500 de lei în lunile de vară.
Dacă dorești cazae la căsuțe într-un ambient liniștit, cu priveliște către mare, îți recomand 17tuzla. Este o locație inedită, situată în apropiere de mare, ușor izolată, formată din căsuțe cu un design cochet și curte privată. Priveliștea este fabuloasă.
Fiecare căsuță dispune de living, un dormitor cu pat matrimonial, baie și o suprafață totală de 28 de metri pătrați utili.
Prețurile în sezon variază între 700 și 800 de lei pe noapte pentru 2 adulți și un copil.