Județele României (hărți incluse)

Harta Romaniei

Cauți harta județelor din România sau ești curios care sunt acestea și unde sunt amplasate? În acest articol vom discuta despre împărțirea administrativ-teritorială a României, la nivel de macroregiuni, microregiuni și județe.

De asemenea, îți vom prezenta o serie de hărți pentru fiecare tip de împărțire teritorială, dar și date și hărți demografice cu cele mai populate județe și județele cu cea mai mare densitate a populației.

Nu în ultimul rând, vei descoperi care sunt cele mai mari județe ale României.

Câte județe sunt în România?

În anul 1968 a avut loc ultima reformă majoră, an în care s-a trecut de la regiuni și raioane la împărțirea pe județe. În 1968, în România existau doar 39 de județe, plus municipiul București, însă în 1981, s-au înființat încă două județe: Giurgiu și Călărași.

Începând de atunci, numărul acestora a rămas același.

România este împărțită administrativ-teritorial în 41 de județe, la care se adaugă municipiul București, care este administrat separat deși este reședința județului Ilfov.

Cele 41 de județe sunt compuse din 103 municipii, 320 de orașe și 2859 de comune.

Mai jos poți vedea harta României cu județele și reședințele acestora.

Judetele Romaniei
Județele României și reședințele de județ

Care sunt cele mai mari județe din România?

Cele mai mari județe din România sunt Suceava (8688 km²), Suceava (8554 km²), Caraș-Severin (8530 km²), Tulcea (8478 km²), Arad (7744 km²), Bihor (7538 km²), Dolj (7426 km²), Constanța (7099 km²) și Hunedoara (7075 km²).

Cele mai mici județe din România sunt Ilfov (1565 km²), Giurgiu (3545 km²), Covasna (3709 km²), Sălaj (3709 km²), Dâmbovița (4047 km²), Satu Mare (4419 km²), Ialomița (4453 km²), Galați (4465 km²) și Prahova (4717 km²).

Suprafețele județelor au fost extrase folosind tehnici GIS pe setul de date vectorial în proiecție Stereo 70, Pulkovo 1942 (EPSG: 3844).

Iată lista județelor din România și suprafața acestora:

JudețSuprafață (km²)
Arad7744
Argeș6824
Bacău6624
Bihor7538
Bistrița-Năsăud5360
Botoșani4986
Brăila4765
Buzău6102
Caraș-Severin8530
Constanța7099
Galați4465
Harghita6640
Ialomița4453
Maramureș6303
Mehedinți4942
Mureș6709
Prahova4717
Satu Mare4419
Sibiu5435
Suceava8554
Timiș8688
Tulcea8478
Vaslui5317
Vâlcea5767
Vrancea4855
Gorj5573
Hunedoara7075
Alba6257
Cluj6667
Sălaj3868
Călărași5088
Iași5477
Neamț5899
Brașov5364
Covasna3709
Teleorman5799
Dâmbovița4047
Olt5502
Dolj7426
Giurgiu3545
București239
Ilfov1565

Macroregiunile României

La nivel macro-regional, România este structurată pe 4 regiuni începând din anul 1998: Nord-Vest și Centru, Nord-Est și Sud-est, Sud-Muntenia și București-Ilfov, respectiv Sud-Vest și Vest. Acest tip de diviziune regională corespunde nivelului NUTS I, nivel prin care statele membre ale Uniunii Europene au fost structurate.

Harta macroregiunilor din România

Macroregiunea 1 include nord-vest și centru, respectiv județele Bihor, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Bistrița, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Mureș și Bistrița.

Macroregiunea 2 include regiunea Nord-Est și Sud-Est, prin județele Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Suceava și Botoșani.

Macroregiunea 3 include regiunile Sud-Muntenia și București-Ilfov. Această macroregiune cuprinde județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Ilfov și municipiul București.

Macroregiunea 4 include regiunile Sud-Vest și Vest prin județele Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad.

Microregiunile României

La nivel micro-regional, conform nivelului NUTS II, România este structurată pe 8 regiuni de dezvoltare: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și București-Ilfov.

Harta României cu regiuni
Regiunile României

Regiunea Nord-Est se suprapune regiunilor Bucovina și o mare parte din Moldova, și include județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

Regiunea Sud-Est cuprinde o parte din Moldova și Muntea și toată Dobrogea, incluzând județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea.

Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia include județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Regiunea Sud-Vest Oltenia cuprinde Oltenia și o parte a Munteniei, incluzând județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea.

Regiunea Vest cuprinde Banatul și anumite părți din Crișana și Transilvania, și include județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Regiunea Nord-Vest cuprinde Maramureșul și părți din Crișana și Transilvania, fiind compusă din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

Regiunea Centru se suprapune Transilvaniei și este compusă din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Regiunea București-Ilfov se află în Muntenia și cuprinde municipiul București și județul Ilfov.

Județele României după numărul de locuitori

În 2023, populația României era de 19.063.662 de locuitori.

Potrivit INSSE, municipiul București are o populație de 1.722.659 de locuitori și este cel mai populat oraș al țării.

Cele mai populate județe ale României, după București, includ Iași (776.414 locuitori), Cluj (691.646), Prahova (690.141), Timiș (661.547), Constanța (657.941) și Suceava (653.537). Acestea sunt urmate de Dolj (599.200), Bacău (596.695), Ilfov (574.294), Argeș (565.263) și Brașov (555.275).

Cele mai mari județe după numărul de locuitori
Harta României pe județe, după numărul de locuitori de la recensământul populației din 2011

Însă așa cum știi, un număr ridicat de locuitori nu înseamnă și o densitate ridicată a populației.

Densitatea populației înseamnă numărul de locuitori raportat la suprafața în kilometri pătrați. Astfel vom obține câți locuitori trăiesc pe 1 km pătrat în fiecare județ.

Județul cu cea mai mare densitate a populației este Ilfov, cu 366 de locuitori pe km², după municipiul București, care are 7207 locuitori/km².

Cele mai dens populate județe ale României în 2023 sunt Ilfov (366 locuitori/km²), Prahova (146 loc./km²), Iași (142 loc./km²), Dâmbovița (118 loc./km²), Galați (111 loc./km²), Cluj (104 loc./km²), Brașov (104 loc./km²), Constanța (93 loc./km²) și Bacău (90 loc./km²).

JudețPopulațieSuprafață (km²)Locuitori pe km²
Municipiul Bucuresti17226592397208
Ilfov5742941565367
Prahova6901414717146
Iasi7764145477142
Dambovita4770004047118
Galati4936094465111
Cluj6916466667104
Brasov5552755364104
Constanta657941709993
Bacau596695662490
Arges565263682483
Dolj599200742681
Botosani389313498678
Mures519689670977
Timis661547868876
Neamt448599589976
Suceava643537855475
Satu Mare330656441975
Bihor554967753874
Giurgiu258543354573
Sibiu392700543572
Maramures451965630372
Vaslui370512531770
Olt377601550269
Vrancea332557485568
Buzau399370610265
Valcea340761576759
Braila275845476558
Ialomita249723445356
Gorj310995557356
Bistrita-Nasaud296735536055
Calarasi279882508855
Teleorman316663579955
Salaj210713386854
Covasna199805370954
Arad410700774453
Alba326006625752
Hunedoara356283707550
Mehedinti230998494247
Harghita292094664044
Caras-Severin244441853029
Tulcea190325847822

Cele mai vizitate județe din România

Cele mai vizitate județe din România, după numărul anual de turiști, includ București (1.83 milioane turiști), Constanța (1.57 milioane), Brașov (1.55 milioane), Cluj (710.166), Prahova (638.705) și Bihor (584.249).

Potrivit datelor INSSE, 83% din turiștii care vizitează România români, iar 17% de turiști străini.

Harta României după cele mai vizitate județe
Cele mai vizitate județe ale României după numărul de turiști

București ocupă locul 1 în rândul celor mai vizitate orașe din România.

Constanța ocupă locul 2 în rândul celor mai vizitate județe ale României, cu 1.574.064 turiști în 2023. Acest lucru se datorează faptului că are o deschidere la Marea Neagră de peste 120 de kilometri lungime, dintre care aproximativ 40 km fac parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Județul Constanța este străbătut în zona litoralului, de la nord la sud, de Năvodari, municipiul Constanța, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn și municipiul Mangalia. Așadar, găzduiește 2 municipii și 9 stațiuni ale litoralului românesc.

Descoperă cele mai frumoase atracții turistice din Constanța.

Brașov ocupă al treilea loc din România ca număr de turiști, cu 1.556.679 de turiști în 2023. Evident, asta i se datorează faptului că județul găzduiește atât orașul Brașov cât și Castelul Bran, zona Râșnov, satele pitorești Măgura și Peștera precum și Poiana Brașov.

Vezi cele mai frumoase locuri de vizitat în Brașov

Cluj este al patrulea cel mai vizitat județ al României, primind în 2023 nu mai puțin de 710.166 de turiști. Dintre aceștia, 505.850 de turiști au ales să viziteze orașul Cluj-Napoca.

Descoperă cele mai pitorești obiective turistice din Cluj.

Prahova este al cincilea cel mai vizitat județ din România, fapt explicat de prezența zonei turistice Valea Prahovei – una dintre cele mai vizitate regiuni turistice din România.

Printre cele mai frumoase locuri de vizitat din Prahova se numără orașele și stațiunile montane precum Sinaia, Bușteni, Azuga, Cheia și Slănic Prahova. Alături de Valea Prahovei, județul Prahova găzduiește și Valea Doftanei, Valea Slănicului și Valea Teleajenului.

Cele mai puțin vizitate județe din țară sunt Teleorman (3981 de turiști anual), Călărași (20.466), Giurgiu (31.673), Olt (33.289), Sălaj (39.808), Ialomița (45.909), Botoșani (46.225) și Vaslui (51.687).

Te-ar putea intersa și...

locuri de vizitat în Bran

Top 9 locuri de vizitat în Bran și împrejurimi

Bran este situată pe culoarul Rucăr-Bran din județul Brașov, și este una dintre cele mai populare destinații din România. Amplasat în nord-estul culoarului… Citește mai mult

obiective turistice Vatra Dornei

Obiective turistice din Vatra Dornei

Ești în căutarea celor mai frumoase obiective turistice din Vatra Dornei? Atunci ai ajuns unde trebuie. Vatra Dornei este un municipiu situat în… Citește mai mult

Muzeul Satului unul dintre cele mai populare muzee din Bucuresti

45 de muzee din București care merită vizitate

Cauți muzee în București? Bucureștiul are un partrimoniu cultural important, cu peste 60 de muzee și case memoriale. Dintre acestea, doar câteva au… Citește mai mult

locuri de vizitat în Oradea

Top 20 locuri de vizitat în Oradea și împrejurimi

Ești în căutarea celor mai frumoase locuri de vizitat în Oradea? Ai ajuns unde trebuie. Astăzi vei descoperi care sunt cele mai interesante… Citește mai mult

Muzeul Satului unul dintre cele mai populare muzee din Bucuresti

45 de muzee din București care merită vizitate

Cauți muzee în București? Bucureștiul are un partrimoniu cultural important, cu peste 60 de muzee și case memoriale. Dintre acestea, doar câteva au… Citește mai mult

Paltinis

Păltiniș: Ce poți vizita în cea mai veche stațiune din România

Păltiniș este situată 1442 m altitudine în Munții Cindrel din județul Sibiu, fiind cea mai veche stațiune din România și a doua cea… Citește mai mult

obiective turistice Brasov

Top 15 obiective turistice în Brașov și împrejurimi

Ești în căutarea obiectivelor turistice din Brașov? Ei bine, trebuie să afli că orașul de la poalele Tâmpei este o destinație preferată de… Citește mai mult

Veliko Tarnovo Bulgaria

Top 12 locuri de vizitat în Veliko Tarnovo

Ești în căutare celor mai frumoase locuri de vizitat în Veliko Tarnovo? Ai ajuns unde trebuie. Astăzi vom discuta despre cele mai frumoase… Citește mai mult

pensiuni cu piscina interioara

Top Pensiuni cu piscină interioară

Ce poate fi mai frumos decât să zăbovești la o pensiune cu piscină interioară atunci când vremea îți dă bătăi de cap? Iar… Citește mai mult

Compară cazări

Compară