Top 14 obiective turistice în Londra
Cauți obiective turistice în Londra? Big Ben, Westminster Abbey, Palatul Buckingham și London Eye sunt printre cele mai populare. În… Află mai multe
O cǎlǎtorie în ţinutul Maramureşului înseamnǎ o superbǎ aventurǎ în împărăția pitorescului. Spectacolul este de-a dreptul fascinant.
Maramureşul, vatrǎ de culturǎ şi civilizaţie care şi-a dǎltuit în lemn istoria, este locul unde tradiţiile, portul şi arta popularǎ se pǎstreazǎ ca nicǎieri altundeva în România.
Maramureşul este un imens muzeu în aer liber cu numeroase locuri de vizitat și unități de cazare inedite, iar viaţa de zi cu zi a satului maramureşean este o adevaratǎ întoarcere în timp.
Situat pe cursul superior al râului Tisa, în partea nordică a Carpaților Orientali, Maramureșul este o „colț de rai” unde timpul parcă a stat în loc, păstrându-și neschimbate obiceiurile de sute de ani, cu oameni în costume viu colorate, care exerseazǎ de multǎ vreme arta ospeţiei şi a mitologiei.
Maramureşul, fără doar și poate, este un ținut idilic, un univers în care se îngemǎneazǎ, cu atâta firesc, arhaismul satelor şi al oamenilor cu pitorescul naturii, ca într-un nesfârşit şi magic ceremonial.
Faima localităţii Săpânţa se trage de la renumitul sau Cimitir Vesel care a devenit o importantă atracţie turistică. Cimitirul Vesel de la Săpânţa (la 18 km de Sighetu Marmației), unic în lume, uluieşte prin originalitatea sa. Crucile de lemn sculptate şi pictate de meşterul popular Stan Patraş, l-au transformat într-un adevărat muzeu.
Numele cimitirului vine de la multitudinea de cruci multicolore şi de la poeziile satirice şi epitafele care sunt înscripționate pe cruci.
Sǎpânţa uluieşte lumea cu frumuseţea unicǎ a „Cimitirului Vesel”, creaţia lui Ion Stan Patraş, în care coloritul crucilor evidenţiazǎ vigoarea spiritului românesc care nu se teme de moarte, nu îngenuncheazǎ în faţa ei, ci o considerǎ o simplǎ trecere, necesarǎ în rotirea ireversibilǎ a ciclului vieţii. Maramureşul este „ţara” oamenilor tari şi colţuroşi la chip ca piatra, „ţara” oamenilor harnici şi buni la suflet ca pâinea caldǎ.
Maniera proprie de realizare a acestor semne de mormânt, cruci, a fǎcut din cimitirul de la Sǎpânţa un adevarat mit. Arta lui Stan Ioan Patraş constǎ în faptul ca a reuşit sǎ sintetizeze viaţa celui dispǎrut într-o imagine plasticǎ sculptatǎ în tehnica basoreliefului, adǎugând de cele mai multe ori şi câteva versuri care redau preocupǎrile celui dispǎrut.
Maniera naivǎ de tratare plasticǎ şi versurile însoţitoare trǎdeazǎ un optimism robust şi o anumitǎ veselie care au determinat pe unii cercetǎtori sǎ denumeascǎ cimitirul din Sǎpânţa “Cimitirul Vesel”.
Numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural, fiind celebră în ceea ce privește locurile de vizitat din Maramureș.
Pe o rută de aproximativ 60 kilometri distanţă, circulă locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus (Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră care funcţionează cu abur.
Linia care a fost construită după ecartamentul austro-ungar de 76 cm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri şi prin tunele. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi.
Din anul 2000 calea ferată forestieră este sprijinită şi din străinatate prin asociatia „Hilfe für die Wassertalbahn“ Cu ajutorul elveţienilor s-au repus în funcţiune locomotive care fuseseră retrase din funcţiune, s-au procurat noi vagoane de persoane şi s-au resturat depoul şi cladirea istorică a gării.
Din anul 2005 circulă pentru vizitatori vagoane de persoane conform unui program şi tractate de locomotive cu abur, iar din 2007 Valea Vaserului face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“ fiind sub protecţie europeană.
In inima Maramuresului, pe Valea Izei, te asteapta un tinut de poveste, locuit de oameni ce sfideaza timpul neostenind niciodata.
Valea Izei este una dintre axele principale folosite de turistii dornici sa viziteze Maramureşul istoric.
Râul Iza izvorăște din Munții Rodnei, la aproximativ 1200 m altitudine iar în drumul său spre Tisa, străbate Depresiunea Maramureşului, având și un sector de defileu (Surduc).
Pe Valea Izei pe langa peisajele pitoresti puteti admira salba de localități de pe firul văii, fiecare cu un specific maramureşean autentic, cu porți sculptate, biserici de lemn și nelipsitul port popular. De asemenea, pe Valea Izei sunt și cateva manastiri, printre care se remarcă Mănăstirea Bârsana.
În zona turisticǎ Valea Izei, întâlnim satul Ieud. Un sat nu este numai o aşezare în spaţiu, ci un loc în umanitate şi în univers. Un sat este un loc anume, orânduit dupǎ legile omeneşti, un sat poate fi şi o cale cǎtre ţarǎ, o deschidere a rosturilor ei cele mai îndepǎrtate.
Ieudul este aceastǎ “cale” şi o deschidere cǎtre ţarǎ, acolo în miazǎnoaptea pǎmântului românesc, în Maramureşul istoric, la margine de hotar voievodal strǎbun.
Prin tot ce a dǎinuit din începuturile lumii şi pânǎ azi, Ieudul mǎrturiseşte despre obârşiile strǎmoşeşti, crescute din pǎmânt şi deodatǎ cu pǎmântul, zǎmislite dupǎ legile lui.
Ieudul a pǎstrat tradiţii şi legende care amintesc de eroii întemeietori, de ctitori de mǎnǎstiri şi biserici, de dascǎli şi preoţi, de martiri, sacrificii, de bucurii şi necazuri.
Aci poți vizita monumente de arhitecturǎ ţǎrǎneascǎ laicǎ: case şi anexe gospodǎreşti, instalaţii tehnice acţionate de apǎ (mori, vâltori) etc. din secolele XVII-XVIII, Biserica din Șes (o biserică greco-catolică cunoscută drept Catedrala în lemn a Maramureșului.
Cascada Cailor este situată în apropiere de stațiunea turistică Borșa, în partea de nord-est a Munților Rodnei. Apa adunată într-un circ glaciar se scurge peste un abrupt calcaros numit ˝Podul Cailor˝, în mai multe trepte, rezultând cea mai mare cascadă din România. Se află la altitudinea de 1300 m iar căderea de apă este de 90 metri.
Accesul spre cascada este facil, fie pe jos de la Borşa pe o poteca, fie cu telescaunul din statiunea Borşa. De la capatul superior al telescaunului se poate ajunge la Cascada Cailor in circa 15 minute.
Munţii Rodnei, care se ridicǎ ca un zid deasupra Borşei, oferǎ un peisaj unic, cu bogǎţii ale faunei şi florei de neegalat, care cu siguranță este un loc de vizitat în Maramureș.
Astfel, în Masivul Rodnei pentru varietatea şi bogǎţia vegetaţiei şi animalelor, în 1932, a luat naștere Rezervaţia Pietrosu Rodnei (3300 ha), care astǎzi a devenit Rezervaţie a biosferei.
Rezervația, situată în apropierea localităților Borșa și Moisei, se remarcă prin alternanța golurilor alpine cu pădurile de conifere și adăpostește cel mai impresionant relief glaciar din Munții Rodnei: circurile glaciare Buhăescu (cel mai mare din Munții Rodnei), Zănoaga Iezerului, Zănoaga Mare, Zănoaga Mică, Rebra, Gropi, având în porțiunea bazală o serie de morene și căderi de apă pe pragurile de stâncă lustruite de ghețari.
Destinație fermecătoare cu un imens potențial ecoturistic, satul Breb este aşezat pe versantul nordic al Muntelui Gutâi, imediat la poalele acestuia, aici descoperindu-se şi vestigii din epoca bronzului.
Brebul pǎstreazǎ cu mare mândrie arhitectura tradiţionalǎ, portul, obiceiurile și folclorul. Totodată, a atras cercetǎtori români şi strǎini care au studiat satul cu oamenii sǎi
Mănăstire de maici, mănăstirea Botiza (schitul Balş Botiza) este o mănăstire de maici situată în localitatea Botiza, formată din clădiri tradițional maramureșene.
Construcţia mănăstirii a început în 1991, lucrările fiind coordonate de meşterul din Botiza, Vasile Petrehus.
Mănăstirea este construită din lemn masiv de brad, cu pridvorul împodobit cu arcade maramureşene, sculptat în stil maramureşean, fiind un colț de rai.
Pictură este lucrată în frescă, în stil neobizantin, de către pictorul Ion Botiş din Vişeu de Sus împreună cu familia.
Biserica a fost construită din grinzi de brad. Altarul pătrat este mai strâmt decât planul dreptunghic al corpului principal al bisericii, aşa cum este tipic pentru bisericile mai vechi.
S-a dedus din detalii arhitecturale că biserica originală era mult mai scundă şi că a fost înălţată mai mult în secolul al XVIII-lea. Edificiul este unul dintre cele opt biserici incluse în Lista Internaţională a Moştenirilor a UNESCO.
De asemenea, Ţara Maramureşului pǎstreazǎ numeroase locuri de poveste și în zona montanǎ. Un peisaj de neuitat oferǎ turiştilor Masivul Rodnei, cu o serie de piscuri ce depǎşesc 2000 m. Sunt prezente aici şi urme ale glaciaţiei, precum şi formaţiuni cu aspecte stranii cum este “vâju” din Pietrosu, o cǎdere de apǎ. Calcarele din Masivul Rodnei ascund un fenomen natural curios.
În zona turisticǎ Valea Vişeului, întâlnim și localitatea Borşa, situatǎ la 81 km de
Sighetul Marmaţiei pe DN18. Aşezarea este caracteristicǎ pentru tipul “adunat de-a
lungul vǎii”, cu cǎtune pe vǎile laterale şi case izolate la mare distanţǎ de vatrǎ, fiind una din vechile şi statornicele aşezǎri maramureşene
Dacă te-ai cazat în Borșa, iată câteva trasee turistice care-ți vor oferi bucurii de neuitat:
• Borşa (Gura Pietroasa) – Staţia metorologicǎ – Lacul Iezer – Pietrosu Rodnei – Vârful Buhǎescu – Tǎmiţa la Cruce;
• Poiana Borşa (Gura Negoiescu) – Valea Negoiescu – Cabana Puzdrele – Curmǎtura Gǎlǎţiului;
• Staţiunea de odihnǎ Borşa – pârtia olimpicǎ de schi – Buza Muntelui – Cabana Puzdrele;
• Staţiunea de odihnǎ Borşa – Cascada Izvorul Cailor – Şaua Ştiol – Hanul Prislop;
• Staţiunea de odihnǎ Borşa – Podul Izvorului – Poiana Runca – Poiana Ştiol – Şaua Gargalǎu;
• Şaua Gargalǎu – Şaua Gǎlǎţiului – Târniţa Negoieselor – Şaua Buhǎescu Mare.
Atracţia ţinutului maramureșean este fǎrǎ egal şi resorturile ei tainice rezidǎ din oamenii locului. Eşti primit în lumea lor cu respect, dar şi cu demnitate.
Splendoarea ţinutului este datǎ de lumea satelor, în care fiecare aşezare apare ca un mic miracol, greu de definit pentru strǎini iar dacă ești horărât să îl vizitezi, iată câteva locuri de cazare inedite din Maramureș.
De asemenea, nu rata cele mai frumoase obiective turistice din Maramureș.