Top 15 obiective turistice în Vatra Dornei și împrejurimi

obiective turistice Vatra Dornei

Ești în căutarea celor mai frumoase obiective turistice din Vatra Dornei? Atunci ai ajuns unde trebuie. Nu doar că-ți vom prezenta atracțiile turistice din stațiune, ci și locurile de vizitat din împrejurimi.

Vatra Dornei este un municipiu situat în județul Suceava, la doar 112 km distanță de Suceava și 89 km de Bistrița Năsăud, făcând parte din regiunea istorică Bucovina.

Vatra Dornei a devenit cunoscută în a doua jumătate a secolului XIX pentru izvoarele sale minerale, numărându-se printre cele mai râvnite stațiuni balneo-climaterice din România.

Obiective turistice în Vatra Dornei

Supranumită și Perla Bucovinei, stațiunea este amplasată altitudinal la 802 m, în Depresiunea Dornelor, fiind printre cele mai apreciate stațiuni turistice din țară. Iată care sunt cele mai frumoase obiective turistice din Vatra Dornei.

1. Parcul Central

Parcul Central Vatra Dornei
Parcul Central din Vatra Dornei

Parcul Central este cel mai vizitat loc din orașul Vatra Dornei, fiind primul cu care iei contactul când ajungi în oraș deoarece este principala zona de concentrare a izvoarelor minerale.

Întinzându-se pe o suprafață de 50 de hectare, parcul este situat chiar în centrul stațiunii, fiind totodată și o rezervație dendrologică a Academiei Române.

Parcul este numit și Parcul Veverițelor deoarece găzduiește numeroase veverițe pe care le poți ademeni cu nuci și alune.

Așadar, pe lângă arborii bătrâni pe care-i vei întânli aici, parcul este cu adevărat special ca urmare a gingașelor veverițe dar totodată și pentru concertele care au loc aici pe timpul verii.

Ce poți vedea aici dincolo de veverițe? Ei bine, izvorul de apă minerală Parc, Biserica Sfânta Treime sau Pavilionul Japonez – celebrul foișor construit în anul 1925 numit astfel ca urmare a arhitecturii sale.

Tot aici se află și Cazinoul, despre care vom povesti mai jos.

2. Cazinoul din Vatra Dornei

Cazinoul Vatra Dornei
Cazinoul Vatra Dornei

Cazinoul este simbolul orașului Vatra Dornei, fiind cunoscut drept Cazinoul Băilor. Construit în anul 1898, Cazinoul este una dintre cele mai frumoase și mai vechi astfel de clădiri din Europa și totodată cel mai vechi cazino din România.

Și da, intră în topul celor patru cazinouri din România alăduri de cele din Slănic Moldova, Sinaia și Constanța.

Inițial, construcția a fost gândită pentru a deservi turiștii străini care veneau în Vatra Dornei la tratament și a fost aprobat de Franz Joseph, Împăratul Austriei.

Așadar, a fost ridicat la dorința lui Franz Joseph pe perioada Imperiului Austro-Ungar, cu scopul de a crea aici o stațiune balneoclimaterică de top. Dar eforturile acestuia au fost precedate de dorința primarului din acele timpuri, Vasile Deac, care a mers personal în audiență la Împăratul Austriei pentru a primi susținerea financiară.

Pentru ridicarea acestuia, fondurile necesare au fost strânse printr-un împrumut la o bancă din Austria dar și prin strângerea de chete publice.

Interesant este că stilul arhitectural al clădirii, desenat de arhitectul austriac Peter Paul Brang, poarta accente ale Neonașterii Germane, fiind foarte asemănător cu cel din Baden (Germania).

Și asta nu este tot. Dacă încă nu te-am convins să-l vizitezi, ei bine, acestei bijuterii arhitecturale i-au trecut pragul personalități de seamă precum Franz Joseph, Lucian Blaga, Nicolae Iorga și Gheorghe Gheorghiu-Dej.

3. Telescaunul Vatra Dornei

telescaunul Vatra Dornei
Sursă: suceava.travel

Dacă îți dorești să vezi Vatra Dornei de sus și totodată să ai parte de o priveliște superbă, trebuie să faci o plimbare cu telescaunul. Punctul de plecare se află pe Strada Negrești.

Traseul îl faci în aproximativ 25 de minute, ajungând la cota 1300 m, de unde poți admira Bazinul Dornelor, înconjurat de Masivul Călimani și Munții Rodnei. Telescaunul parcurge o distanță de 791 de metri, cu o diferență de nivel de 157 de metri.

Tarifele Telescaunului din Vatra Dornei sunt de 20 de lei pentru o cartelă de 4 puncte. Punctele sunt taxate astfel: 1 punct pentru o urcare Miniteleschi Parc, 2 puncte pentru o urcare Teleschi Parc și 2 puncte pentru o urcare Teleschi Poienița.

Copiii cu vârsta de până la 12 ani și seniorii vor plăti 15 lei pentru aceeași cartelă cu 4 puncte.

Acestor prețuri li se adaugă o garanție de 20 de lei, sumă returnabilă odată cu predarea cartelei.

Abonamentele de o zi costă 170 lei pentru adulți și 140 lei pentru copii și seniori.

Programul telescaunului este zilnic între orele 10:00 și 17:00.

4. Vârful Oușoru

Varful Ousoru
Vârful Oușoru

Un vârf cu o formă inconfundabilă care domină întreaga așezare, Vf. Oușoru este situat la 1639 m altitudine și face parte din Masivul Suhard. Este masivul montan care domină Vatra Dornei din orice colț ai privi.

Pentru a ajunge pe Vf. Oușoru, poți pleca din comuna Dorna Cândrenilor, Floreni sau Coșna.

De asemenea, pasionații muntelui pot parcurge următorul traseu de 4-5 ore: Vatra Dornei – Vf. Runc (1149 m) – Vf. Ouşoru (1638 m) – retur (bandă albastră)

Interesant de menționat este că pentru oamenii din zonă, creasta acestui obiectiv turistic reprezintă o sursă de informație meteorologică.

5. Pârtiile de schi din Vatra Dornei

Partia Dealul Negru Vatra Dornei

Vatra Dornei oferă pasionaților sporturilor de iarnă 4 pârtii cu diferite grade de dificultate, dotate cu instalații pe cablu.

Pârtia Dealul Negru este cea mai lungă pârtie din Vatra Dornei și se întinde pe 3200 m, cu o diferență de nivel de 400 m. Este dotată cu teleschi, iar gradul de dificultate este mediu. Nu este dotată cu nocturnă sau instalați de zăpadă artificială.

Pârtia Veverița se întinde pe 850 m, având un grad de dificultate mediu. Aceasta beneficiază de instalați de iluminat nocturn și instalație de zăpadă artificială. Un abonament pe 1 zi costă aproximativ 50 lei/persoană.

Pârtia Parc 1 are o lungime de 900 m, cu o diferență de nivel de 200 m și o înclinație de 28%. Aceasta dispune de instalație de transport pe cablu (un teleschi bipost și 1 baby-lift). Gradul de dificultate este mediu. Nu beneficiază de instalație de nocturnă.

Pârtia Parc 2 se întinde pe 550 m, cu diferență de nivel de 50 m. Se poate urca cu un teleschi, fiind dedicată copiilor și începătorilor. Nici această pârtie nu dispune de instalație de nocturnă.

6. Muzeul Etnografic din Vatra Dornei

Muzeul etnografic Vatra Dornei
Sursă: taradornelor.ro

Amplasat în centrul orașului, Muzeul Etnografic Vatra Dornei oferă peste 1800 de exponate care fac parte din cultura populară bucovineană, printre acestea numărându-se diferite costume populare, exponate din ceramică, obiecte de artizanat sau chiar obiecte casnice.

Locuri de vizitat lângă Vatra Dornei

Cele mai frumoase locuri de vizitat de lângă Vatra Dornei includ satele Dorna Arini, Dorna Cândrenilor și Ciocănești, respectiv rezervațiile naturale 12 Apostoli și Tinovul Mare.

7. Satul Ciocănești

satul Ciocanesti - obiectiv turistic Vatra Dornei
Sursă: impactfmregional.ro

Amplasat între Vatra Dornei și Botoș, pe Valea Bistriței, satul Ciocănești a fost inclus de Lonely Planet în topul celor mai colorate destinații turistice din Europa, mai precis pe locul 6. Se numără printre cele mai frumoase destinații rurale din România.

Unic în România, satul Ciocănești este un loc de basm care încă își păstrează tradițiile și datinile, aici găsindu-se peste 600 de case frumos decorate, cu motive tradiționale bucovinene.

Acest sat este printre cele mai frumoase atracții turistice din Vatra Dornei, fiind amplasat la doar 21 km de stațiunea Vatra Dornei (35 de minute distanță cu mașina). Odată ajuns aici, merită să faci o plimbare la pas pentru a te bucura de această minunăție de sat.

Satul Ciocănești este un muzeu în aer liber care datează din 1400, când domnitorii Moldovei mergeau la meșterii locali pentru a-și face arme.

8. Comuna Dorna Cândrenilor

Dorna Candrenilor, Vatra Dornei
Sursă: coltisorderomania.ro

Dorna Cândrenilor este amplasată pe direcția de mers spre Bistrița, fiind situat la doar 9 km de Vatra Dornei.

Comuna Dorna Căndrenilor este printre cele mai frumoase locuri de vizitat din zona Vatra Dornei. Aici vei găsi case bucovinene din lemn, decorate tradițional cu diferite forme și motive, și mai ales oameni care încă poartă costumul popular.

Odată ajuns aici, vei fi impresionat de frumusețea meleagurilor și peisajul de poveste, întrucât localitatea se află la poalele Oușorului.

Dacă tot ajungi aici, te poți relaxa la cel mai modern SPA din bazinul Dornelor, situat pe Str. Principala nr. 78. Aici te întâmpină o piscină semiolimpică de 25 m lungime și 10 m lățime cu o adâncime de 1.6 m, o piscină cu apă sărată, o piscină cu apă dulce, fântâna cu gheață, saună umedă, saună finlandeză, jacuzzi și un restaurant.

Tarifele sunt de 100 de lei pe zi per adult sau 50 de lei pentru copiii între 4 și 14 ani. Programul este zilnic între 10:00 și 21:30. Dacă dorești poți opta și pentru jumătate de zi, între 16:00 și 21:30 sau 3 ore începând cu ora 16:00 pentru 70-75 lei/adult, respectiv 30-35 lei pentru copii.

9. Satul Dorna Arini

satul Dorna Arini, obiectiv turistic Vatra Dornei
Sursă: suceavalive.ro

O autentică perlă a Bucovinei, satul Dorna Arini din bazinul Țării Dornelor se numără printre cele mai frumoase așezări din țară. Aici, te poți plimba pe colinele din vecinătate, de unde vei putea admira Munții Călimani, Giumalău, Suhar și Pietrosul Bistriței.

Printre cele mai frumoase locuri de vizitat de lângă Vatra Dornei, Dorna Arini este situat la doar 6 km distanță de stațiune și reprezintă o oază de liniște și relaxare, de pe malul Bistriței, fiind comuna cu cele mai frumoase peisaje din Țara Dornelor.

Drumul îl poți parcurge cu mașina în aproximativ 10 minute, satul fiind situat chiar pe malul Bistriței.

10. Rezervația Tinovul Mare

Sursă: blogulmeudecalator.ro

Rezervația Tinovul Mare se află în comuna Poiana Ștampei, la doar 20 km de Vatra Dornei, fiind cea mai mare rezervație de turbă din România (se întinde pe aproximativ 700 de hectare).

La bază, Tinovul este o zonă mlăștinoasă unde se formează acumulări de turbă iar odată ajuns aici, te poți plimba pe un podeț de lemn care se întinde pe 2 km, de unde poți admira această comoară a naturii.

În apropiere, îți recomandăm să te cazezi la Cabana Tinovo.

11. Parcul Călimani

Parcul Calimani

Un paradis în inima naturii, unde îți dorești să ajungi doar pentru a-ți pune ordine în gânduri. Așa este Parcul Călimani, o arie protejată aflată la doar 25 km de Vatra Dornei, fiind alcătuit din munți vulcanici.

Tot aici vei găsi și cel mai mare crater vulcanic din România, având diametrul de aproximativ 10 km.

Parcul Călimani se numără printre cele mai frumoase locuri de vizitat din Vatra Dornei.

12. Rezervația 12 Apostoli

Rezervatia 12 Apostoli
Sursă: tarabacuamintiri.ro

Rezervația geologică situată în Munții Călimani te invită la o plimbare pe munte, pe un traseu care începe din satul Gura Haitii, unde poți admira stâncile misterioase (Moșul, Mucenicul, ș.a.m.d.). Traseul este ușor și poate fi parcurs în 2 ore.

13. Izvoarele minerale și termale

Poiana Negrii de langa Vatra Dornei
Sursă: monitoruldedorna.ro

În ceea ce privește beneficiile pentru sănătate, stațiunea Vatra Dornei este renumită pentru izvoarele cu apă minerală carbogazoase, mofetele naturale de săruri, izvoarele termale bogate în calciu, magneziu și sulf, și totodată pentru nămolul de turbă din zona Poiana Stampei.

Așadar, este un paradis al apelor minerale, acestea fiind totodată exploatate și industrial la Sarul Dornei, Poiana Negri sau Floreni.

Printre afecțiunile care pot fi tratate aici se numără afecțiunile aparatului cardiovascular (boala cardiacă ischemică, hipertensiune arterială, ateroscleroză, infarct miocardic sau boli ale arterelor periferice), afecțiuni ale aparatelor locomotorii (artroze, spondiloze, reumatism), afecțiuni neurologice (pareze, paralizii, nevrite sau nevralgii), afecțiuni ale aparatului respirator (bronșite cronice, astm bronșic), afecțiuni ale aparatului digestiv, nevroze, diabet, sau diferite anemii.

14. Trasee de cicloturism și mountain bike

trasee bicicleta si mountain bike Vatra Dornei
Sursă: belvederedorna.ro

Pentru împătimiții de mountain bike, îți recomand traseele de cicloturism și mountain bike, respectiv:

  • Șaru Dornei – Todireni (drum local) – Dorna Arini – Șaru Dornei (drum județean)
  • Șaru Dornei – Sarișor – Neagra Șarului – Șeștina – Panaci – Șaru Dornei
  • Coșna – Valea Bancului – Mănăstirea Sf. Cruce – banda albastră – Fața nordică Oușoru – Culmea Urseni (Cruce albastră) – Dorna Candrenilor
  • Păltiniș – Drăgoiasa – drumul forestier Tomnaticul – Izvorul Buciniș – Poiana Tăieturi – Neagra Șarului
  • Dorna Candrenilor – Coşna – Româneşti – Tataru – Teşna – Poiana Stampei – Tinov – Pârâul Roşia – Pârâul Muncelu Mic – Pârâul Pietros – Poiana Negri – Dorna Candrenilor

De asemenea, poți parcurge pe bicicletă un traseu de 82 de km care traversează masivele Giumalău, Suhard şi Obcina Mestecănişului.

Cascada Cailor

Cascada Cailor

Situată la 71 km de Vatra Dornei, în Borșa, jud. Maramureș, la 1 oră și jumătate de mers cu mașina de Vatra Dornei, dacă poposești cel puțin 4-5 zile în stațiune, merită să faci o vizită acestei cascade.

Cascada Cailor se numără printre cele mai frumoase cascade din România, fiind printre cele mai frumoase locuri de vizitat.

Situată a 1300 m altitudine, Cascada Cailor este cea mai mare cascadă din România, oferind o cădere de apă de 90 metri. Aici, apa se adună într-un circ glaciar, scurgându-se în trepte peste un abrupt calcaros (Podul Cailor).

Așadar, dacă ajungi pe aceste meleaguri bucovinene, nu rata aceste obiective turistice din Vatra Dornei și împrejurimi.

Te-ar putea intersa și...

casa intoarsa Avrig Brambura Park

Brambura Park – Casa întoarsă de la Avrig

Vrei să afli mai multe despre casa întoarsă? Brambura Park, sau casa răsturnată de la Avrig este unul dintre cele mai vizitate atracții… Citește mai mult

cazare cu ciubar

Top 10 Pensiuni și Cabane cu Ciubăr

Ești în căutarea unei pensiuni sau cabane cu ciubăr care să-ți asigure totodată confortul necesar pentru o experiență inedită? Iată topul celor mai… Citește mai mult

obiective turistice Piatra Neamt

Top 15 obiective turistice în Piatra Neamț și împrejurimi

Cauți obiective turistice în Piatra Neamț? În acest articol vei afla care sunt cele mai frumoase atracții și locuri de vizitat atât din… Citește mai mult

Mamaia

Top 7 cele mai frumoase unități de cazare în Mamaia

Cauți cazare în Mamaia? Ai ajuns în locul potrivit. În articolul de astăzi, îți vom prezenta cele mai frumoase unități de cazare din… Citește mai mult

partii de schi

Top 10 pârtii de schi din România

Deși România nu dispune de altitudini similare Alpilor, avem suficiente pârtii de schi pentru a-ți planifica un sejur la schi, în țară. Peisaje… Citește mai mult

obiective turistice Bistrita

Top 18 locuri de vizitat în Bistrița și împrejurimi

Bistrița este Poarta Transilvaniei și unul dintre cele mai vechi orașe din regiune, fiind atestat documentar ca oraș în anul 1264. Situat în… Citește mai mult

Herastrau, unul dintre cele mai mari parcuri in Bucuresti

Top 10 cele mai frumoase parcuri din București

Indiferent de sezon, parcurile din București reprezintă una dintre cele mai bune metode de a te relaxa în mijlocul naturii. Fie că vrei… Citește mai mult

Gradinile lui Zoe

Grădinile lui Zoe: Un colț de rai în Banpotoc, Hunedoara

Grădinile lui Zoe sunt situate în localitatea Bonpotoc din județul Hunedoara, la doar 16 km de municipiul Deva, respectiv 23 km de Hunedoara.… Citește mai mult

locuri de vizitat in Constanta

Top 18 locuri de vizitat în Constanța și împrejurimi

Când vine vorba despre cele mai frumoase locuri de vizitat în Constanța, fără să vrei te gândești la mare și plajă. Cu toate… Citește mai mult

Compară cazări

Compară