Harta Europei – Câte țări sunt în Europa și care sunt acestea
Europa este al treilea cel mai populat continent, după Asia și Africa, și ocupă doar 2% din suprafața planetei Pământ, fiind formată din… Citește mai mult
Te întrebi dacă ai voie cu mâncare în bagajul de mână la Wizz Air? Pe scurt, da, poți lua mâncare în avion, dar există reguli stricte pe care trebuie să le cunoști pentru a nu fi pus în situația de a arunca produsele la controlul de securitate.
Iată tot ce trebuie să știi despre regulile Wizz Air privind bagajul de mână.
Wizz Air permite transportul alimentelor în bagajul de mână, cu condiția ca acestea să respecte normele de securitate ale aeroportului.
Însă problema nu este la compania aeriană, ci la controlul de securitate. Ei decid cu ce te lasă să treci și cu ce nu, în funcție de consistența alimentelor. Dacă nu te conformezi, chiar dacă poți trece cu anumite alimente la zborul dus, poți întâmpina probleme atunci când te întorci.
Ce înseamna asta? Dacă controlul de securitate al unui aeroport trece cu vederea abaterile minore, nu înseamnă că vei putea călători astfel pe toate aeroporturile.
Pentru a trece rapid de controlul de securitate, optează pentru alimente solide. Alimentele pe care le poți lua în bagajul de mână sunt:
Alimentele lichide, pastele sau alimentele moi precum iaurtul, hummusul sau gemul trebuie puse în recipiente de maximum 100 ml, plasate într-o pungă transparentă de 1 litru.
Multe persoane fac greșeala de a considera “mâncare” anumite produse care, din punct de vedere tehnic, sunt lichide sau geluri. Orice aliment care poate fi întins sau care curge trebuie să fie în recipiente de maxim 100 ml.
În bagajul de mână Wizz Air sunt permise lichide în recipiente de maximum 100 ml fiecare. Acestea trebuie să încapă într-o pungă transparentă resigilabilă, cu un volum total de maximum 1 litru.
| Produs | Permis în bagajul de mână? | Condiții |
| Apă | DA | În sticle de maxim 100 ml |
| Iaurt / Budincă | Limitat | Maxim 100 ml |
| Miere / Nutella | Limitat | Maxim 100 ml |
| Supă / Ciorbă | NU | Doar dacă este sub 100 ml |
| Brânză topită / Feta | Limitat | Considerată gel/lichid |
| Zacuscă / Dulceață | Limitat | Maxim 100ml |
Dacă te întrebi dacă ai voie cu apă în bagajul de mână, răspunsul scurt este da, ai voie însă trebuie pusă în sticle de 100 ml și toate lichidele trebuie să intre într-o singură pungă transparentă de 1 litru.
Sfat: Găsești sticle de 100 ml cu capac la Jumbo (costă 2.5 lei bucata) sau pe Emag (kit de 10 sticle cu capac la aproximativ 50 de lei) și le poți folosi la orice zbor.
Așadar, nu poți lua cu tine o sticlă de 0.5 litri, indiferent cât este de goală. Dacă nu te coafează această idee, poți cumpăra o sticlă de apă din Duty Free și o poți lua cu tine în avion.
Recipientele de 200 ml nu sunt acceptate, chiar dacă sunt pe jumătate goale, și vor fi confiscate la securitate.
Printre alimentele interzise sau restricționate se mai numără și produsele de origine animală și alimentele perisabile dacă zborul este lung.
Ca și comentariu, dincolo de lista alimentelor permise, poate te întrebi și despre politica privind produsele de uz personal – mai ales dacă nu ai bagaj de cală achiziționat. Ei bine, aici lista este lungă, însă voi încerca să fac un rezumat adaptat produselor de uz personal și îngrijire.
Printre produsele de îngrijire personală, ai voie să iei în bagajul de mână pastă de dinți, parfum, deodorant lichid (cu bilă) sau solid, șampon și gel de duș, cu condiția ca ele să fie în recipiente de maximum 100 ml fiecare.
Toate recipientele trebuie plasate într-o singură pungă transparentă, cu capacitatea maximă de 1 litru, prevăzută cu închidere etanșă (prin fermoar sau prin presare).
Produsele interzise în bagajul de mână includ sprayuri, fixative, șampon uscat, lame de ras, foarfece cu lame mai mari de 6 cm.
Dacă călătorești cu un bebeluș cu vârsta cuprinsă între 14 zile și 2 ani, regulile sunt mult mai permisive. Astfel, în bagajul de mână poți lua lapte praf, apă sterilizată și piureuri în cantități mai mari de 100 ml, acestea urmând a fi verificate separat la controlul de securitate.
Dacă vrei să afli mai multe despre ce poți lua cu tine în avion, citește ghidul nostru despre dimensiunile bagajului de mână Wizz Air.
Da, Wizz Air permite consumul propriei mâncări la bordul aeronavei, însă este interzis consumul propriilor băuturi alcoolice cumpărate din Duty Free sau aduse de acasă.
Cu toate acestea, din respect pentru ceilalți pasageri, îți recomand să eviți alimentele cu miros puternic precum peștele, ceapa sau usturoiul.
Orice mâncare sau băutură cumpărată din Duty Free (după controlul de securitate) poate fi luată la bord fără restricții de volum.
De ce? Simplu, pentru că Duty Free-urile sunt situate după ce treci de controlul de securitate. Așadar, îți poți cumpăra orice și urca cu produsele la bordul aeronavei în bagajul tău de mână.