Top 15 obiective turistice în Budapesta

Budapesta obiective turistice

Cauți obiective turistice în Budapesta? Din fericire, chiar ai ce vizita. Podul cu Lanțuri, Castelul Buda, Parlamentul și Insula Margareta sunt câteva dintre cele mai populare locuri de vizitat din oraș.

Budapesta, capitala Ungariei, este unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa, fiind inclus în patrimoniul UNESCO.

Orașul-capitală s-a format prin fuziunea a două orașe despărțite de fluviul Dunărea, care s-au unit în anul 1873: Buda și Pesta.

Buda este amplasat în zona deluroasă unde sunt situate cele mai populare atracții turistice (Dealul Castelului și Dealul Gellert), în timp ce Pesta se află dincolo de Dunăre, pe un teren mai aplatizat. Aceste două zone sunt conectate prin Podul Széchenyi, numit și Podul cu Lanțuri.

Istoria orașului este cu adevărat fascinantă, fapt atestat și de linia de metrou deschisă încă din 1896. Astfel, nu e de mirare că orașul are cea mai veche linie de metrou din Europa, după Londra.

Așadar, hai să nu mai zăbovim și să afli despre cele mai frumoase obiective turistice din Budapesta.

Cum ajungi în Budapesta?

Dacă pleci din București, cea mai simpla opțiune este să iei avionul pe ruta București Otopeni – Budapesta Liszt Ferenc. Călătoria cu avionul durează 1 oră și 50 de minute.

Dacă dorești să mergi cu mașina și pleci din București, atunci te așteaptă un drum de 9 ore.

Distanța București – Budapesta este de 829 km, pe care o poți parcurge cu mașina în aproximativ 9 ore. Cea mai simpla variantă este să mergi pe autostrada A1 (București-Pitești), după care te îndrepți spre Râmnicu Vâlcea și traversezi Valea Oltului spre Sibiu.

În apropiere de Sibiu, vei intra pe A1 din nou și vei merge până în apropiere de Coșevița, unde vei intra pe E673.

Drumul european E673 continuă între Coșevița și Margina, până într-un rond giratoriu unde este și o stație OMV. De aici, vei intra din nou pe autostrada A1 care merge spre vama Nădlac, trecând pe lângă Arad.

Odată ce-ai trecut de vama Nădlac, mai ai de mers 225 de kilometri până în Budapesta, via M43 și M5. Această distanță o parcurgi în aproximativ 2 ore și jumătate.

Distanța între Cluj și Budapesta este de 415 km, pe care o poți parcurge cu mașina în aproximativ 5 ore și 40 de minute.

Obiective turistice Budapesta

Cele mai populare obiective turistice din Budapesta sunt Podul cu Lanțuri, Parlamentul, Castelul Buda, Bastionul Pescarilor, Insula Margareta, Biserica Mátyás și Bazilica Sf. Ștefan.

Iată lista celor mai importante obiective turistice și locuri de vizitat în Budapesta.

1. Podul cu Lanțuri

Podul cu Lanțuri din Budapesta
Podul cu Lanțuri din Budapesta

Podul cu Lanțuri (podul Széchenyi) este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Budapesta și totodată cel mai frumos din toate podurile care tranzitează Dunărea.

Acesta face legătura între cele două părți ale orașului, Buda și Pesta. Acestea s-au unit în 1873, iar podul a jucat un rol important în unificarea actualei capitale. Din acest motiv, este considerat un simbol al libertății.

Podul cu o lungime de 202 metri a fost inaugurat în 1849, iar la acel moment a fost considerat unul dintre cele mai lungi poduri din lume.

Din fericire, acest pod este dedicat atât traficului rutier cât și celui pietonal. Astfel, n-ai voie să ratezi o plimbare aici pentru a te bucura de aspectul său de epocă și totodatăde priveșitea superbă a Dunării.

Sfârșitul fiecărei săptămâni din iulie și august este celebrat prin cel mai mare festival din Budapesta: Vara pe Podul cu Lanțuri.

2. Palatul Parlamentului

Clădirea Parlamentului din Budapesta
Clădirea Parlamentului din Budapesta

Parlamentul Ungariei este situat în Piața Kossuth Lajos, pe malul Dunării și este a doua cea mai mare clădire ca suprafață din Ungaria și totodată cea mai înaltă din Budapesta, alături de Bazilica Sf. Ștefan.

Construcția clădirii parlamentului maghiar a început în 1885 și a fost finalizată în 1902, urmând planurile arhitectului Imre Steindl.

Clădirea parlamentului maghiar are o înălțime de 96 de metri și se întinde pe aproape 18,000 mp, și este format din 691 de camere, fiind dispus pe patru etaje. Aceasta este realizată în stil neogotic, cu multe detalii și ornamente inspirate din arhitectura engleză a secolului al XIX-lea, și include elemente în stil renascentist.

Pe durata ridicării acestuia, au fost folosite peste 40 de kg de aur și peste 500.000 de pietre prețioase. Mai mult, la construcția ei au lucrat aproximativ 100,000 de oameni.

Pe lângă cele 691 de încăperi, parlamentul dispine de 10 curți interioare, 13 lifturi, 27 de intrări și un covor roșu care străbate clădirea pe aproximativ 3 kilometri lungime.

3. Funicularul din Budapesta

Funicularul din Budapesta
Funicularul din Buda

Funicularul din Budapesta este un tramvai care face legătura între kilometrul 0 al orașului și Castelul Buda, aflat pe dealul cu același nume. Situat în apropierea Podului cu Lanțuri, acesta a fost inagurat în anul 1870, fiind al doilea cel mai vechi funicular din lume.

Gândit inițial pentru a facilita transportul între Buda (zona deluroasă) și Pesta (orașul de jos), funicularul a devenit una dintre cele mai vizitate obiective turistice din Budapesta. De asemenea, a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO încă din 1987.

Pe lângă aerul istoric și boem pe care ți-l oferă o călătorie cu acest mijloc de transport, priveliștea este pe măsură. Practic, vei avea o vedere panoramică asupra Dunării și a Podului cu Lanțuri.

O călătorie cu funicularul durează aproximativ 3 minute și costă aproximativ 40 de lei. Programul funicularului este zilnic între 07:30 și 22:00.

Deși lungimea traseului parcurs este de doar 95 de metri, diferența de nivel de 50 de metri îți oferă una dintre cele mai frumoase priveliști către Dunăre și Podul cu Lanțuri.

4. Castelul Buda – Palatul Regal din Budapesta

Castelul Buda
Castelul Buda

Dacă tot am vorbit de funicular, trebuie să știi că acesta te duce la Castelul Buda, numit și Palatul Regal.

Castelul Buda este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Budapestei deoarece aici au trăit regii maghiari.

Situat chiar pe vârful Dealului Castelului, castelul oferă o priveliște panoramică superbă asupra Dunării și a orașului de jos. Acesta face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din anul 1987. 

Construit în secolul al XIV-lea, acesta a fost construit pentru a apăra metropola în fața invaziilor mongole și tătare. Nu e de mirare că a trecut prin numeroase restaurări ca urmare a luptelor care au avut loc aici.

Castelul este o combinație de stiluri arhitecturale precum stilul medieval, baroc și Art Nouveau. Actuala formă datează din secolul al XVIII-lea.

Astăzi, castelul găzduiește Muzeul de Istorie din Budapesta și Galeria Națională Maghiară.

Poți vizita castelul fie cu funicularul, fie pe jos sau chiar cu taxiul. Cu toate astea, cel mai bine este să urci cu funicularul și să cobori pe jos, prin Bastionul Pescarilor. Astfel bifezi mai multe atracții și te bucuri de o plimbare la pas fără a fi nevoit să urci.

5. Bastionul Pescarilor

Bastionul Pescarilor - Budapesta
Bastionul Pescarilor

Bastionul Pescarilor, situat pe Dealul Castelului, este unul dintre cele mai vizitate și fotografiate locuri din Budapesta întrucât este cel mai bun punct de beldvedere din Budapesta.

Bastionul, situat în apropierea Bisericii Mátyás, datează din Evul Mediu și a fost construit în stil Romanesque.

Bastionul a fost construit între 1895 și 1902, odată cu celebrarea a 1000 de ani de la fondarea statului maghiar. Acesta este format din șapte turnuri, care reprezintă cele șapte triburi maghiare care au stat la baza formării acestui popor.

Numele său se datorează faptului că în Evul Mediu, apărarea acestui segment al zidurilor cetății a fost încredințată breslei pescarilor.

Priveliștea de aici este spectaculoasă. Poți admira Parlamentul, Bazilica Sf. Ștefan și Insula Margareta.

O vizită la Bastionul Pescarilor costă 3.4 euro de adult sau 1.7 euro pentru copiii între 6 și 14 ani. Pentru a-l vizita gratuit, trebuie să ajungi înainte de ora 09:00, după ora 21:00 pe timp de vară, sau după ora 19:00 începând din octombrie până la finalul lunii mai.

De asemenea, între 24 decembrie și 14 martie, intrarea este gratuită toată ziua. Intrarea gratuită este și de sărbătorile naționale și zilele de Crăciun.

6. Biserica Mátyás

Biserica Matyas
Biserica Mátyás

Biserica Mátyás este amplasată pe Dealul Castelului, chiar lângă Bastionul Pescarilor și este cel mai cunoscut lăcaș religios din Budapesta.

Aceasta este cunoscută ca Biserica “Adormirea Maicii Domnului” și a fost construită după fondarea orașului Buda de regele Bela al IV-lea al Ungariei.

Interiorul bisericii este impozant, iar construcția impresionează prin turnul înalt, acoperișul colorat din țigle metalice și arhitectura neo-gotică.

Invazia mongolă din anul 1241 a distrus acest obiectiv, fiind restaurat între anii 1250 și 1270. Cu toate astea, actuala formă datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost restaurată în stil neo-gotic.

Dacă te întrebi de unde vine numele acesteia, ei bine, așa cum era de așteptat, a fost numită după regele Mátyás Corvin, una dintre cele mai iubite figuri istorice ale poporului maghiar.

7. Promenada Dunării

Promenada Dunării din Budapesta
Promenada Dunării

Promenada Dunării din Budapesta începe de la Podul Elisabepta și se întinde până la Podul cu Lanțuri, fiind una dintre cele mai frumoase locuri de promenadă din orașele prin care trece fluviul Dunărea.

Plimbându-te pe promenadă, vei putea admira principalele atracții din Budapesta, precum faimosul Pod cu Lanțuri, Piața Vigadó, hotelul Gellért și Băile Gellért.

Pe lângă clădirile impresionante situate pe malul Dunării, aici poți admira și memorialul “Pantofii de pe Faleza Dunării”. Este vorba despre 60 de perechi de pantofi construiți din fier și bronz, ancorați în digul Dunării.

Acest memorial este unul dintre cele mai emoționante monumente din Budapesta întrucât a fost creat în memoria evreilor uciși de trupele germane.

Monumentul a fost creat de sculptorul Gyula Pauer și de regizorul de film Can Togay și a fost inaugurat în anul 2005.

Este cu siguranță unul dintre cele mai interesante locuri de vizitat în Budapesta.

8. Bazilica Sfântul Ștefan

Bazilica Sfântul Ștefan din Budapesta
Bazilica Sfântul Ștefan

Bazilica Sfântul Ștefan este cea mai mare biserică din Budapesta și una dintre cele mai importante lăcașuri bisericești din Ungaria.

Dedicată primului rege al Ungariei, Sfântul Ștefan, bazilica este atât un reper arhitectonic al orașului cât și un simbol al catolicismului. Asta pentru că populația Ungariei este majoritar catolică (în proporție de 68%).

Construcția bazilicii a început în anul 1851 și a durat peste 50 de ani, fiind încheiată în 1905. De-a lungul anilor, proiectul a trecut prin numeroase încercări, inclusiv o prăbușire a cupolei în 1868, dar rezultatul final este un exemplu magnific de arhitectură neoclasică, cu influențe renascentiste și baroce.

Bazilica Sfântul Ștefan este printre cele mai vizitate obiective din Budapesta. Aceasta are o înălțime de 96 de metri, având aceeași înălțime cu Parlamentul Ungariei, cea mai înaltă clădire din Budapesta. 

Acest lucru nu este o coincidență, ci reprezintă în mod simbolic egalitatea dintre puterea laică și cea religioasă.

Mai mult, se spune că structura subterană a bazilicii este la fel de mare ca cea de la suprafață.

9. Piața Centrală

Piața Centrală din Budapesta
Piața Centrală din Budapesta

Piața Centrală din Budapesta (Központi Vásárcsarnok) este cea mai mare și cea mai veche piață acoperită din oraș. Piața este situată la capătul sudic al renumitului Bulevard Váci și este locul unde poți experimenta bucărătoria tradițională la cele mai bune prețuri.

Clădirea pieței a fost construită în stil neogotic la sfârșitul secolului al XIX-lea și este recunoscută pentru structura sa impresionantă din oțel, pentru acoperișul său colorat cu țigle Zsolnay și pentru multitudinea de tarabe cu produse tradiționale. 

La etaj, vei găsi standuri de suverinuri, broderii, ceramică și papuși tradiționale maghiare.

Pentru o experiență autentică și pentru a afla mai multe despre cultura și tradițiile locale, nu ezita să dai o fugă aici.

10. Cartierul Evreiesc

O terasă din cartierul evreiesc din Budapesta
O terasă-restaurant din Cartierul Evreiesc

Cartierul Evreiesc din Budapesta este cea mai animată zonă din Budapesta. Situat în Districtul VII, cartierul a fost în trecut centrul comunității evreiești din Budapesta.

Pe străzile care compun acest cartier găsești o mulțime de clădiri interesante, restaurante și baruri, atmosfera fiind foarte animată. Szimpla Kert este cel mai faimos ruin-bar din Budapesta, fiind situat în acest cartier.

11. Muzeul Casa Terorii

Casa terorii din Budapesta
Inscripție situată pe Casa Terorii

Casa Terorii din Budapesta este un muzeu memorial din Budapesta dedicat regimurilor represive care au marcat istoria Ungariei în secolul al XX-lea. Situat într-o clădire impresionantă de pe Bulevardul Andrássy, muzeul este un simbol puternic al suferinței și rezistenței poporului ungar.

După cum îi spune și numele, acest muzeu chiar a fost o casă a terorii iar în subsolurile acesteia au avut loc numeroare orori.

Casa Terorii a fost transformată în muzeu în anul 2002, cu scopul de a comemora victimele acestor regimuri brutale și de a aminti locuitorilor, și turiștilor totodată, despre istoria tragică a Ungariei în secolul al XX-lea.

Acest muzeu este situat pe Calea Andrassy, unul dintre cele mai populare bulevarde din Budapesta.

12. Insula Margareta

Fântâna de pe Insula Margareta din Budapesta
Fântâna de pe Insula Margareta din Budapesta

Insula Margareta este o oază de verdeață în inima Budapestei, situată pe Dunăre lângă podul cu același nume. Insula are o lungime de 2,5 kilometri și o lățime de 500 de metri și este unul dintre cele mai populare locații de recreere pentru localnici.

În trecut, Insula Margareta a fost locul unde se aflau grădini regale și mănăstiri. 

Insula este practic un parc public cu multe facilități și atracții, precum grădini bine întreținute, fântâni arteziene, ruine medievale, o grădină zoologică și băi termale în aer liber.

Unul dintre punctele de atracție ale insulei este Fântâna Muzicală, unde te poți bucura de un spectacol de apă și lumini.

De asemenea, insula găzduiește și o mică biserică dominicană, precum și ruinele unor mănăstiri mai vechi.

Traficul auto de pe insulă este permis doar mijloacelor de transport în comun și din acest motiv este un loc ferit de agitația cotidiană.

13. Strada pietonală Váci

Strada Váci din Budapesta
Strada Váci din Budapesta

Dacă vrei să te bucuri de o sesiune de cumpărături, nu rata o vizită pe strada Váci.

Strada Váci este cea mai populară stradă pietonală din Budapesta, fiind destinată pasionaților de shopping.

Pe timpuri, strada era locul preferat de boierii unguri care frecventau zona pentru multitudinea de cafenele și magazine.

14. Sinagoga Mare

Sinagoga Mare din Budapesta de pe strada Dohany
Sinagoga Mare

Sinagoga Mare este situat pe Strada Dohány și este cea mai mare sinagogă din Europa și a doua cea mai mare din lume, după cea din New York.

Așadar, este un centru religios, istoric și cultural foarte important pentru comunitatea evreiască din Ungaria.

Această sinagogă impresionantă a fost construită între 1854 și 1859 în stil maur, o combinație de elemente stilistice orientale și neo-gotice, de arhitectul vienez Ludwig Förster.

Clădirea poate găzdui peste 3000 de persoane și este cunoscută pentru acustica sa excepțională și orga impresionantă.

Aceasta nu este doar un lăcaș de cult, ci și locul unde se află Muzeul Evreiesc, care documentează istoria și tradițiile evreilor din Ungaria.

15. Băile Szechenyi

Băile Szechenyi
Băile Szechenyi

Dacă ești în căutarea celor mai frumoase obiective turistice din Budapesta, însă ai chef să faci o baie într-una din zile, atunci dă o fugă la Băile termale Szechenyi.

Acestea sunt situate în inima orașului, fiind una dintre cele mai mari băi termale din Europa.

Complexul Băilor Szechenyi include 3 bazine în aer liber și 15 bazine interioare, precum și diverse saune și facilități pentru masaj. Apa termală, care vine de la două izvoare geotermale, este bogată în calciu, magneziu și bicarbonat, ceea ce o face benefică pentru afecțiuni cum ar fi bolile reumatice sau ale sistemului circulator.

Inaugurate în 1913, acestea sunt un exemplu inedit de arhitectură neo-barocă. Totodată, acestă băi sunt renumite pentru petrecerile de noapte, numite “sparties” (combinație între cuvintele “spa” și “party”), unde muzica, luminile și atmosfera vibrantă transformă bazinele într-un club de noapte.

Așadar, există o muțime de obiective turistice în Budapesta. De la atracții turistice, la obiective culturale, Budapesta este unul dintre cele mai frumoase orașe pentru un city-break cu plecare din România.

Ți-a placut lista cu cele mai frumoase locuri de vizitat în Budapesta? Distribuie articolul cu prietenii tăi care sunt interesați de un city-break în acest oraș minunat.

Te-ar putea intersa și...

Muntele Olimp

Muntele Olimp: Obiective Turistice și Curiozități

Muntele Olimp este cel mai înalt munte din Grecia și al doilea ca altitudine din Balcani. 

Deși… Află mai multe

Coasta de Azur, Menton

Coasta de Azur: Top 10 locuri de vizitat pe Riviera Franceză

Coasta de Azur este unul dintre cele mai frumoase destinații de vacanță din Europa. Cunoscută drept Riviera Franceza, aceasta este… Află mai multe

Obiective turistice Praga

Obiective Turistice Praga: Top 22 locuri de vizitat

Exista o mulțime de obiective turistice în Praga, iar printre cele mai populare locuri de vizitat se numără Castelul Praga,… Află mai multe

Compară cazări

Compară