Harta Europei – Câte țări sunt în Europa și care sunt acestea
Europa este al treilea cel mai populat continent, după Asia și Africa, și ocupă doar 2% din suprafața planetei Pământ, fiind formată din… Citește mai mult
Europa este al treilea cel mai populat continent, după Asia și Africa, și ocupă doar 2% din suprafața planetei Pământ, fiind formată din
Nu este de mirare că este al doilea cel mai mic dintre continentele lumii, după Australia.
În ceea ce privește populația, Europa este al treilea cel mai populat continent, după Asia și Africa.
Harta politică a Europei este structurată pe cinci regiuni: nord, est, sud, centru și vest. Acestor regiuni li se adaugă câteva teritorii independente, a căror statut nu este recunoscut în anumite state.
Europa prezintă din punct de vedere politic câteva particularități referitor la câteva state.
Armenia și Cipru – deși fac parte din Europa, aceste state se află mai aproape de Asia decât de continentul european.
Cipru este un stat asiatic în ceea ce privește poziția geografică, însă poate fi considerat european ca urmare a apartenenței la Uniunea Europeană și a relațiilor cu Grecia.
Anumite state au dimensiuni foarte mici însă sunt considerate ca entități teritoriale. Printre acestea se numără Andorra, San Marino, Vatican, Malta și Liechtenstein. Cea mai veche organizarea statală aparține statului San Marino, republică care datează din secolul al XIII-lea.
Rusia, Turcia, Georgia, Azerbaidjan și Kazahstan fac parte atât din Europa cât și din Asia, majoritatea teritoriului fiind cuprins mai degrabă pe suprafața continentului asiatic.
Cu toate astea, populația Federației Ruse este concentrată majoritar în spațiul situat până în Munții Ural, fiind un popor european. De asemenea, partea europeană a Turciei a găzduit ultimul teritoriu al Imperiului Bizantin (cu capitala la Bizanț), Constantinopolul dar și parte importantă a Istanbulului de astăzi – cel mai mare centru economic al Turciei.
O altă particularitate se referă la teritoriile non-suverane, pe care unele state le consideră țări de sine stătătoare. Printre acestea se numără Insulele Feroe, Gibraltar, Insula Guernsey, Insula Man, Åland și Svalbard, Dhekelia și Akrotiri.
Anumite teritorii sunt recunoscute parțial, printre acestea numărându-se Ciprul de Nord, Kosovo, Osetia de Sud, Abhazia și Transnistria. România nu recunoaște niciunul dintre ele.
În Europa există 44 de țări, acestea fiind structurate pe 5 regiuni: Europa de Vest, Europa de Nord, Europa de Est, Europa de Sud și țările transcontinentale.
Țările transcontinentale sunt amplasate atât în Europa cât și în Asia, acestea fiind Rusia, Turcia, Cipru, Kazahstan și Azerbaidjan. Aceste state au cea mai mare parte a populației situată în Asia.
Armenia, deși este situată în totalitate în Asia, este considerată țară europeană datorită legăturilor politice puternice cu Europa.
Europa de Vest este formată din 9 state și cuprinde Austria, Belgia, Franța, Germania, Liechtenstein, Luxemburg, Monaco, Olanda și Elveția.
Europa de Nord cuprinde 10 state și include Regatul Unit al Marii Britanii, Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Lituania, Letonia, Estonia.
Regatul Unit al Marii Britanii este format din Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.
Europa de Est este formată din 10 state: Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Belarus și Federația Rusă.
Europa de Sud este formată din 15 state și cuprinde Portugalia, Spania, Italia, San Marino, Malta, Grecia, Albania, Andorra, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Croația, Serbia, Macedonia de Nord, Slovenia și Vatican.
Cele mai mari arhipelaguri și insule ale Europei sunt Novaia Zemlya, Franz Josef Land (ambele în Rusia), Svalbard (Norvegia), Islanda, Insulele Feroe, Insulele Britanice (Marea Britanie cu Anglia, Scoția și Țara Galilor și Irlanda), Insulele Baleare (Spania), Corsica (Franța), Sardinia, Sicilia (ambele în Italia), Malta, Creta (Grecia) și Cipru .
Din totalul celor 44 de țări ale Europei, 27 de state sunt membre ale Uniunii Europeane.
Țările membre UE sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria.
Dintre acestea, cele mai mari state ca suprafață sunt Franța (543.900 kmp), Spania (505.900 kmp), Suedia (450.300), Germania (357.124 kmp), Finlanda (338.400 kmp), Polonia (312.680 kmp) și Italia (301.330 kmp).
Statele cu cea mai mare densitate din UE sunt Malta (1.310 loc./kmp), Olanda (401 loc./kmp), Belgia (355 loc./kmp) și Germania (230 loc./kmp).
Franța este cel mai întins stat al Uniunii Europene (543.900 kmp), iar Germania este statul cu cea mai mare populație din cadrul Uniunii Europene (82.1 milioane de locuitori).
Primele state membre ale UE sunt Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda, parte a uniunii din 1958. În 1973, au aderat Danemarca, Irlanda și Regatul Unit, acesta din urmă părăsind UE în 2019.
În 1981, Grecia s-a alăturat țărilor membre UE iar în 1986, au aderat Spania și Portugalia.
În 1995, Austria, Finlanda și Sudia s-au alăturat grupului, iar în 2004, a aderat un grup de 10 țări: Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia.
În anul 2007, România și Bulgaria au fost acceptate în UE, iar în 2013 a aderat și ultima țară membră – Croația.
Dintre țările europene, România se aseamănă cel mai mult cu Italia, având origini care datează din timpul în care Impreiul Roman cuprindea Dacia.
Țările cu cel mai ridicat nivel de trai din Europa sunt Luxemburg, Olanda, Danemarca, Austria, Belgia, Germania, Suedia, Finlanda și Franța. România este la capătul opus al topului, fiind depășită de Grecia, Slovacia, Croația, Letonia, Ungaria și Bulgaria.
Pe lângă cele 27 de state, următoarele țări au obținut statutul de țară candidată UE: Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Republica Moldova, Muntenegru, Mecedonia de Nord, Serbia, Turcia și Ucraina.
Iată mai jos harta politică a Europei, desenată sumar, pentru a-ți face o idee despre amplasarea statelor europene.
Acum vom trece în revistă lucruri interesante despre câteva dintre țările Europei.
Franța se remarcă ca fiind cel mai întins stat al Uniunii Europene, având forma unui hexagon. Geografii francezi afirmă că acest hexagon reprezintă întreaga Europă la o scară mai mică.
Germania este țara cu cea mai mare populație a Uniunii Europene, având totodată cea mai mare pondere economică în cadrul acesteia. Acest stat este considerat, alături de Franța, promotorul construcției Uniunii Europene.
Regatul Unit este format din patru țări: Anglia, Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor. Adesea numit și Marea Britanie, acest regat a ieșit din Uniunea Europeană pe 30 ianuarie 2020. Este amplasat în nord-vestul Europei și ocupă integral Insula Marea Britanie, partea nord-estică a insulei Irlanda și câteva teritorii mici.
Italia este situată în Peninsula Italică și Câmpia Padului, în mijlocul Mării Mediterane, găzduind două insule mari (Sardinia și Sicilia), precum și câteva insule mai mici.
Spania ocupă în mare parte Peninsula Iberică și are deschidere la Oceanul Atlantic și Marea Mediterană. Acest stat este legat de restul Europei prin Munții Pirinei.
Portugalia ocupă partea sud-vestică a Peninsulei Iberice și are deschidere la Oceanul Atlantic. Această țară se învecinează la est cu Spania.
Grecia este amplasată în sudul Europei, având o ieșire largă la Marea Mediterană, prin mările acesteia.
Austria este un stat din Europa Centrală și nu are ieșire la mare, însă prin poziția, facilitează legătura între diferite țări europene situate în nord, sud, est și vest.
Malta este cel mai mic stat din Uniuniea Europeană, atât ca suprafață cât și ca număr de locuitori.
Vatican este cel mai mic stat din Europa, având o suprafață de 0.44 kmp. De asemenea, Vatican este și cel mai mic stat din punct de vedere demografic, cu o populație de doar 900 de locuitori.
Din punct de vedere tehnic, Vatican nu este o țară ci mai degrabă un oraș-stat suveran, acesta fiind condus de Papă.
Luxemburg este țara cu cele mai mari salarii din Europa, salariul mediu anual brut fiind de 81.000€ pe an. După plata taxelor, rămâi în mână cu 41.128€ pe an.
La polul opus se află Bulgaria, Ungaria și Grecia.
Ești curios care-i produsul intern brut per locuitor? Iată o hartă a Europei cu produsul intern brut pe cap de locuitor.
Țara cu cel mai mare nivel de trai din Europa este Luxemburg, având un PIB pe cap de locuitor de $135.5K, urmată de Elveția ($106.1K), Irlanda ($90.4K) și Norvegia ($90.4K).
De asemenea, venituri mari pe cap de locuitor au și islandezii, cu un PIB/locuitor de 85.7 mii de dolari. Aceste țări sunt urmate de Danemarca ($69.2K) și Olanda ($67.9K).
Cele mai mari aglomerații urbane europene, care sunt și capitale, includ Moscova (12.6 mil.), Paris (11.2 mil.), Londra (9.6 mil.), Madrid (6.7 mil.), Roma (4.3 mil.), Berlin (3.5 mil.), Atena (3.1 mil.), Kiev (3 mil.) și Lisabona (3 mil.).
Cel mai mare oraș european care este situat pe două continente (Europa și Asia) este Istanbul. Acesta este cea mai mare aglomerație urbană din Europa, cu 15.6 milioane de locuitori.
Iată lista cu țările și capitalele Europei:
Țara | Capitala |
Albania | Tirana |
Austria | Viena |
Belarus | Minsk |
Belgia | Bruxelles |
Bosnia și Herțegovina | Sarajevo |
Bulgaria | Sofia |
Cehia | Praga |
Cipru | Nicosia |
Croația | Zagreb |
Danemarca | Copenhaga |
Elveția | Berna |
Estonia | Tallinn |
Federația Rusă | Moscova |
Finlanda | Helsinki |
Franța | Paris |
Germania | Berlin |
Grecia | Atena |
Irlanda | Dublin |
Islanda | Reykjavik |
Italia | Roma |
Letonia | Riga |
Lituania | Vilnius |
Luxemburg | Luxemburg |
Macedonia | Skopje |
Malta | Valletta |
Moldova | Chișinău |
Muntenegru | Podgorica |
Norvegia | Oslo |
Olanda | Amsterdam |
Polonia | Varșovia |
Portugalia | Lisabona |
Regatul Unit | Londra |
România | București |
Serbia | Belgrad |
Slovacia | Bratislava |
Slovenia | Ljubljana |
Spania | Madrid |
Suedia | Stockholm |
Ucraina | Kiev |
Ungaria | Budapesta |
Dacă dorești să printezi harta de mai jos, o poți descărca în format .pdf de aici.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu ezita să-l distribui cu prietenii tăi.