Top 19 plaje în Thassos și harta lor

plaja Thassos

Cauți cele mai frumoase plaje din Thassos? Ai ajuns unde trebuie. În articolul de astăzi, ți-am pregătit o selecție cu cele mai frumoase locuri de vizitat în Thassos pentru a face plajă. Tot aici vei găsi și harta plajelor din Thassos.

Insula Thassos este situată în nordul Mării Egee și dispune de unele dintre cele mai frumoase plaje din insulele grecești. 

Mai mult, insula este cunoscută drept “Insula de Smarald” datorită vegetației sale luxuriante și a apelor cristaline care o înconjoară. De asemenea, insula prezintă un relief muntos iar versanții estici ai insulei sunt acoperiți de păduri de pin.

Thassos, nu numai că este printre cele mai ușor accesibile insule din Grecia dacă mergi cu mașina, dar oferă și o varietate uimitoare de plaje, de la locații blue-flag precum plaja Golden Beach, până la plaje izolate ca Glyfoneri, ferite de agitația cotidiană.

Deși are doar 100 km de țărm, insula Thassos dispune de 34 de plaje, dintre care doar 5 se bucură de certificarea “Steagul albastru” (sau Blue Flag). Acestea includ Golden Beach (Skala Potamia), Makryammos, Thassos, Skala Prinos (Ilio Mare), și Pefkari 2.  Această distincție certifică siguranța, curățenia și apa curată, lipsită de poluare, alge sau pietre.

Cele mai bune luni pentru a vizita Thassos sunt mai-iunie și septembrie, când temperaturile sunt plăcute. De asemenea, în această perioadă nu există aglomerație.

Cum ajung în Thassos?

insula Thassos, Grecia
Peisaj din Thassos, Grecia

În cazul în care te întrebi cum ajungi în Thassos cu mașina, ei bine insula se află la o distanță de 624 km de București, pe care o poți parcurge cu mașina în aproximativ 10 ore și jumătate.

Acest traseu presupune să ieși din țară prin vama Ruse (granița cu Bulgaria), și să mergi pe E85 pe drumul care duce spre Veliko Tarnovo. Ulterior treci prin Stara Zagora, respectiv Haskovo, îndreptându-te spre vama Makaza. Acesta este traseul cel mai rapid.

Nu uită să-ți cumperi online vigneta electronică pentru Bulgaria.

Odată ce ai intrat în Grecia, ții drumul 23, respectiv E90 până treci de localitatea Neos Xerias, iar la prima ieșire, părăsești autostrada spre Chrysoupoli, și ții drumul până ajungi în portul Keramoti, din localitatea cu același nume. De aici, iei un ferry până în Limenas. Prețurile unui bilet la ferry pentru a ajunge în Thassos (dinspre Keramoti) este de 20 euro/mașină, 5 euro/adult sau 3 euro/copil. Dacă mașina are mai mult de 4.25 m lungime, prețul este de 25 euro. Motocicletele vor plăti între 5 și 6 euro, în funcție de capacitatea cilindrică.

O altă variantă mai simplă este să mergi spre Sofia, prin Russe, Byala, Plevna. Ulterior mergi spre Kulata – Sidirokastro – Serrai – Kavala – Keramoti. Acest traseu este mai lung, respectiv 78 km, pe care îl poți face cu mașina în aproximativ 12 ore.

Dacă preferi să iesi din țară prin vama de la Călărași (Silistra), mergi spre Shumen, după care să ții drumul până ieși pe E85, la ieșirea din localitatea Stara Zagora. Ulterior mergi spre vama de la Makaza.

În Grecia nu există vignetă, însă vei fi nevoit să plătești taxe de autostradă. Acestea sunt de aproximativ 2.5 euro pe segment, însă infrastructura de transport a Greciei este net superioară celei din Bulgaria.

Cele mai frumoase plaje din Thassos, Grecia

Thassos oferă o colecție de plaje pentru toate gusturile, potrivite atât pentru familiile cu copii, cât și pentru cupluri. Cele mai frumoase plaje din Thassos sunt Golden Beach, Marble Beach, Paradise Beach. Acestea formează un mix perfect de apă turcoaz, atmosferă relaxantă și relief muntos, ideal pentru o vacanță de neuitat.

Însă acestea nu sunt toate. Iată lista noastră cu cele mai frumoase plaje din Thassos, Grecia.

Plaja Golden Beach

Plaja Golden Beach Thassos
Plaja Golden Beach din Thassos – Skala Potamias

Plaja Golden Beach Thassos este cea mai populara plajă de pe insulă, fiind situată în stațiunea Skala Potamias, la 10 km sud de Limenas – capitala insulei – în localitatea cu același nume.

Plaja are o lungime de 2 km și este situată între complexul Skala (la est) – unde este cunoscută drept Hrisi Akti (tradus Coasta de Aur), respectiv Skala Panagia – la vest, ai cărui localnici o cunosc drept Hrisi Amudya, mai precis Plaja de Aur.

Plaja Golden Beach din Thassos se numără printre plajele cu steag albastru, o certificare acordată de o fundație internațională pentru mediu (FEE) pentru standarde înalte de curățenie și siguranță. Cu toate astea, nisipul fin auriu și apele cristaline ale Mării Egee fac din plaja Golden Beach cea mai frumoasă plajă de pe insula Thassos.

Intrarea în mare este lină iar marea este adesea liniștită, fiind astfel o plajă ideală pentru familiile cu copii.

De asemenea, plaja dispune de șezlonguri și umbrele, precum și de câteva centre dedicate sporturilor nautice. Mai mult, țărmul abundă în baruri, taverne, magazine și cluburi.

Totodată, este și punctul de plecare pentru vizitarea celor două sate istorie – Panagia și Theologos.

Plaja Paradise Beach

Plaja Paradise Beach Thassos
Plaja Paradise Beach, una dintre cele mai frumoase plaje din Thasoss

Plaja Paradise Beach Thassos este situată la o distanță de 23 km de orașul Limenas și 28 km de Potos, fiind cunoscută drept o plajă cu vegetație exotică, nisip fin și apă limpede. Chiar și iubitorii de surfing apreciază plaja Paradise Beach pentru valuri.

Așa cum sugerează și numele, plaja Paradise Beach din Thassos este un colț de rai. Apele turcoaz și vegetația mediteraneană creează o atmosferă desprinsă din basme. Numele acestei plaje vine de la aspectul ușor exotic conferit de vegetația luxuriantă, contrastând cu apa limpede și nisipul fin. Aceasta este potrivită pentru cei care caută liniște și frumusețe naturală.

De pe plaja Paradise Beach din Thassos poți admira insula Kinira.

Odată ajuns aici, vei găsi trei zone de parcare, însă este indicat ca în plin sezon să ajungi înainte de 10:00 pentru a prinde loc. Dacă nu ai mașină, poți ajunge și cu un autobuz local.

Prețurile plajei Paradise Beach din Thassos sunt de 25 euro de persoană pentru un șezlong, respectiv 50 de euro pentru două șezlonguri și o umbrelă. De asemenea, tariful include câte două băuturi de persoană.

Așadar, nu este o plajă ieftină însă este una dintre cele mai frumoase plaje din Thassos. Cu toate astea, dacă ajungi după ora 11:00, va fi dificil să mai găsești șezlonguri libere.

Plaja Paradise Beach dispune de două restaurente unde poți servi masa, toalete precum și cabine de schimb.

Dacă preferi o zonă mai retrasă, este bine de știut că la câțiva zeci de metri de plaja principală, există alte două plaje formate în golfulețe. Acestea sunt preferate adesea de nudiști.

Plaja Marble Beach

Plaja Marble Beach Thassos
Plaja Marble Beach din Thassos

Plaja Marble Beach, cunoscută și sub numele de “Saliara Beach”, este situată la doar 5 km de Limenas – capitala insulei, fiind una dintre cele mai impresionante plaje de pe insula Thassos.

Plaja Marble Beach Thassos este este faimoasă atât pentru pietricelele de marmură albă cât și pentru apa de culoare smarald, fiind una dintre cele mai frumoase plaje de pe insulă. Pentru a ajunge aici, va trebui să ții drumul care duce spre Makryammos.

Dacă vrei să ai parte de o experiență unică, mergi la această plajă înainte de răsărit, când marmura și apa capătă o nuanță ușor roșiatică, priveliștea fiind spectaculoasă.

Deoarece drumul de acces este destul de dificil, poți ajunge pe Marble Beach cu barca. Prețurile pornesc de la 350 de euro pentru jumătate de zi. Capacitatea bărcii este de până la 10 persoane.

Plaja Marble Beach din Thassos vazuta din drona
Marble Beach văzută din dronă

Plaja Marble Beach din Thassos dispune de șezlonguri și umbreluțe pe care le poți inchiria aproape gratis – spun asta pentru că trebuie să comanzi o băutură de la barul de pe plajă. De asemenea, aici vei găsi și un bar-restaurant și dușuri.

Prețurile de pe plaja Marble Beach din Thassos sunt de 50 de euro pentru două șezlonguri, o umbrelă și două băuturi.

Dacă nu știi să înoți, trebuie să ai grijă că țărmul se adâncește brusc dupa 5-6 metri. Din acest motiv este preferată și de iubitorii de snorkeling.

Plaja Makryammos

Plaja Makryammos este una dintre cele cinci plaje din Thassos cu steag albastru, fiind situată într-un mic golf la 2 km distanță de capitalei insulei. Plaja dispune un peisaj muntos, nisip fin și intrare lină în mare iar digul ameliorează amplitudinea valurilor, fapt care o face o plajă ideală pentru familiile cu copii.

Întrucât este o plajă privată care aparține complexului Makryammos Bungalows, va trebui să plătești o taxă de intrare de 3 euro.

Plaja Makryammos dispune de șezlonguri și umbrele. Prețul de închiriere pentru două șezlonguri și o umbrelă este de 7 euro.

Plaja Aliki

Plaja Aliki Thassos
Plaja Aliki din Thassos

Plaja Aliki este situată în satul cu același nume, pe coasta sud-estică a insulei Thasos, la doar 31 km de Limenas și impresionează cu ruinele antice din apropiere și apele cristaline perfecte pentru snorkeling. Aici, pădurile de pini, grădinile de măslini și nisipul alb conturează un peisaj pitoresc. Este o combinație minunată între istorie și distracție.

Plaja Aliki din Thassos este structurată în două fâșii de nisip ascunse în două golfuri. În timp ce plaja din vest este mai populară, cu câteva taverne tradiționale pentru a servi masa, plaja estică este mai liniștită și mai retrasă, ideală pentru cei care fug de aglomerație.

Pentru două șezlonguri și o umbrelă vei plăti 7 euro, însă vei primi un voucher de discount pe care-l poți folosi la restaurant.

În apropierea plajelor se află și un sit arheologic, fapt care-i conferă un aer boem satului.

Satul Aliki este o destinație preferată de cei aflați în căutarea unei vacanțe liniștite, dar și pentru iubitorii de scuba diving sau snorkeling.

Plaja Agios Ioannis

Plaja Agios Ioannis Thassos
Plaja Agios Ioannis din Thassos. Sursă: whichgreekisland.co.uk

Plaja Agios Ioannis este situată într-un mic golf din sud-estul insulei Thassos, foarte aproape de plaja Aliji. Plaja dispune de un mixt de nisip fin și pietre, iar intrarea în mare este destul de abruptă. 

Cu toate astea, peisajul subacvatic este impresionant, fiind foarte apreciată de iubitorii de snorkeling, care pot admira arici de mare, steluțe de mare și diferiți pești.

Plaja Pefkari

Plaja Pefkari din Thassos
Plaja Pefkari de lângă Potos

Plaja Pefkari din Thassos se află în sudul insulei, la 1 km de satul Potos, respectiv 39 km distanță de Limenas. Este o plajă cu steag albastru care se întinde pe 300 m lungime, iubită pentru vegetația bogată și pentru atmosfera relaxantă. Plaja dispune de șezlonguri.

Plaja este înconjurată de o pădure de pini mediteraneeni, fiind amplasată într-un golf pitoresc cu nisip grosier și o apă cristalină. Întrucât este o plajă liniștită, aceasta este preferată de familiile cu copii.

Plaja Livadi din Thassos

Plaja Livadi din Thassos
Plaja Livadi din Thassos

Plaja Livadi este o plajă izolată din Thassos, înconjurată de un peisaj montan, fiind situată la 12 km de Potos și 38 km de Limenas.

Plaja este formată din pietre și nisip, și deși are un aer sălbatic, dispune de sezlonguri, umbrele și ape liniștite. Este una dintre plajele din Thassos unde te poți bucura de liniște.

De asemenea, este ideală pentru pasionații înotului. În apropierea acestei plaje se află plaja Arsanas, la care poți ajunge chiar și înot.

Dacă tot ajungi aici, poți vitiza și Mănăstirea Arhanghelul Mihail din apropiere, de unde poți admira un peisaj superb. Mai precis, vei vedea plaja Livadi de sus și apele ei cristaline.

Plaja Metalia

Plaja Metalia Beach din Thassos
Plaja Metalia din Thassos

Plaja Metalia este o plajă nisipoasă cu o intrare stâncoasă în mare. Aceasta este amplasată lângă orașul Limenaria – al doilea oraș ca mărime din Thasos, respectiv la 40 km de Limenas.

Numele “Metalia” vine de la cuvântul grecesc “metal”, datorită istoriei minierei de fier din zonă. În trecut, minereurile de fier au fost extrase din această zonă și prelucrate în fermele locale. Astăzi, vestigiile istorice sunt încă vizibile pe plajă, oferind o notă de autenticitate și un farmec istoric.

Stâncile înnegrite de la minereurile de fier conferă plajei un aspect unic, creând un contrast fascinant cu nisipul și apa albastră.

Este mai puțin frecventată în comparație cu alte plaje populare din Thassos, ceea ce o face un refugiu liniștit pentru cei care caută intimitate și relaxare.

Așadar, plaja Metalia este mai mult o destinație romantică unde te poți bucura de un peisaj impresionant.

Plaja Pisili Ammos

Plaja Psili Ammos Thassos
Plaja Psili Ammos

Plaja Psili Ammos este o plajă cu nisip fin amplasată în sudul insulei Thassos, în apropiere de localitatea Astrida, la o distanță de 47 km de Limenas (sau 50 de minute cu mașina).

Numele acesteia înseamnă “nisip fin” în limba greacă, ceea ce descrie perfect ce vei găsi pe această plajă cu ape cristaline.

Plaja se întinde pe 250 m și este cunoscută drept una dintre cele mai populare plaje din Thassos. Aici vei găsi un restaurant și un bar, și totodată șezlonguri, umbrele, un teren de volei și un mini-market.

Dacă vrei să închiriezi un jet-ski în Thassos, plaja Psili Ammos este ideală. De asemenea, găsești să închiriezi și plăci sau hidrobiciclete.

Plaja Skala Prinos – Ilio Mare

Plaja Ilio Mare din Skala Prinos

Plaja Skala Prinos – Ilio Mare este una dintre cele cinci plaje cu steag albastru, fiind totodată una dintre cele mai frumoase plaje din Thassos.

Este situată la 2.3 km de portul care face legătura între insula Thassos și orașul Kavala.

Această plajă este privată și aparține complexului cu același nume, însă poți închiria sezlonguri sau baldachine fără nicio problemă.

Plaja Atspas

Plaja Atspas din Thassos
Plaja Atspas din Thassos

Plaja Atspas este amplasată la 32 km sud-vest de Limenas, fiind o plajă mică cu nisip fin, situată într-un golf din vestul insulei Thassos.

Situată la ieșirea din Skala Maries, plaja este necomercială, fiind ideală pentru cei în căutarea unui loc liniștit și autentic.

Cu nisip fin, ape limpezi cu intrare lină, și atmosferă liniștită, plaja Aspas este recomandată îndeosebi familiilor cu copii. Pe plajă există și un teren de volei.

Aici poți închiria șezlong gratuit dacă comanzi ceva de la tavernă.

De asemenea, există și locuri de parcare.

Plaja Potos

Plaja Potos din Thassos
Plaja Potos din Thassos. Sursă: greeka.com

Plaja Potos este situată în sud-vestul insulei Thassos, la 3.8 km de Limenaria (5 minute cu mașina), respectiv 42 km de Limenas (50 de minute cu mașina).

Aceasta este o plajă care se întinde pe 2 km și dispne de un nisip mătăsos și ape clare, și intrare lină în mare, fiind ideală pentru familii cu copii.

Aici vei găsi baruri, restaurante, sezlonguri și umbrele de închiriat, dar și centre de închiriere pentru echipamente nautice.

Plaja Astris

Plaja Astris din Thassos
Plaja Astris din Thassos. Sursă: greeka.com

Plaja Astris este situată la 42 km de Limenas, în satul Astris. Este o plajă abruptă, populară în rânduri iubitorilor de sporturi nautice. Aceasta dispune de șezlonguri, umbreluțe și o tevarnă. 

De asemenea, plaja este populară și pentru iubitorii pescuitului, fiind totodată și un punct de plecare spre insula Panagia.

Laguna Giola

Laguna Giola Thassos
Laguna Giola din Thassos

Laguna Giola din Thassos este o piscină naturală formată în stâncă, situată în regiunea Astris. Cunoscută și ca piscina sirenelor, aceasta este una dintre cele mai spectaculoase locuri de vizitat în Thassos. Aceasta a fost creată de acțiunea valurilor și a eroziunii într-o formațiune de stâncă vulcanică, formându-se prin prăbușirea tavanului unei grote.

Numele acesteia provine din cuvântul grecesc “gious” care înseamnă “gaură”, făcând referire la forma unică a piscinei naturale.

Situată la 4 km de Arsanas și 11 km de Potos, Giola din Thassos este una dintre cele mai frumoase piscine naturale din lume.

Giola din Thassos are o adâncime cuprinsă între 3 și 8 metri și un diametru de 10 metri.

Accesul către Giola nu este ușor, dar călătoria merită efortul. Plaja nu poate fi accesată cu mașina, așa că o opțiune populară este să parcurgi un traseu pe jos sau cu ATV-ul din apropierea plajei Astris. Pe parcursul traseului, vei avea ocazia să te bucuri de peisajul spectaculos al insulei Thassos.

Plaja Skala Rachoni

Plaja Skala Rachoni din Thassos
Plaja Skala Rachoni din Thassos. Sursă: greeka.com

Plaja Skala Rachoni este o plajă îngustă cu nisip fin și intrare lină în mare, fiind situată în nord vestul insulei Thassos, la 13.4 km de Limenas – capitala insulei. Mulțumită copacilor plantați, plaja Skala Rachoni se bucură de umbră naturală pe durata zilei, fapt pentru care este ideală pentru familiile cu copii și totodată pentru adulții care fug de insolație.

Deși nu este una dintre cele mai populare plaje ale insulei Thassos, Skala Rachoni oferă liniște și umbră.

Plaja Louloudis

Plaja Louloudis Thassos
Plaja Louloudis din Thassos. Sursă: thassos-view.com

Plaja Louloudis este una dintre cele mai frumoase plaje din Thassos. Este o mică poțiune de plajă, amplasată în prelungirea plajei Pachis – o plajă aglomerată din nordul insulei.

Plaja dispune de pini aproape de apă, fapt care conferă un aspect exotic.

Deși nisipul nu este la fin ca pe plaja Golden Beach, plaja este foarte curată, iar apa de o claritate remarcabilă.

Aici vei găsi și un bar, iar prețurile sunt rezonabile. Pentru 3-4 euro îți poți cumpăra un fresh sau o cafea. De asemenea, plaja are și două dușuri și o cabină de schimbat. În privința parcării nu trebuie să-ți faci griji, mai ales dacă ajungi dimineață.

Plaja Glyfoneri Beach

Plaja Glyfoneri Thassos
Plaja Glyfoneri din Thassos

Plaja Glyfoneri Beach este o plajă mică, cu nisip, situată pe coasta vestică a insulei Thassos, într-un mic golf cu umbră naturală, la doar 9 km de Limenas. În primii 30 de metri, adâncimea crește lin ajungând până la genunchi.

Această plajă dispune de vegetație densă, plină de pini care fac o umbră perfectă pentru a te bucura de plajă.

Șezlongurile pot fi închiriate pentru 2 euro/bucata, însă există și o zonă liberă unde te poți așeza direct pe nisip. Umbrele nu sunt necesare datorită umbrei făcute de copaci.

Unul dintre cele mai mari dezavantaje ale acestei plaje este că în plin sezon devine foarte aglomerată, mai ales dacă ajungi după ora 11:00.de mare.

Plaja Notos

Plaja Notos din Thassos
Plaja Notos din Thassos

Notos este una din plajele cu cel mai fin nisip din Thassos, fiind asemănătoare din acest punct de vedere cu Golden Beach sau Paradis. Plaja Notos este situată între Potos și Psili Ammos, și dispune de șezlonguri și umbrele, care pot fi închiriate pentru 5 euro.

Chiar dacă plaja este foarte mică, aceastea are un bar.

Plaja nu are toalete sau dușuri, iar în cazul în care dorești să iei masa, trebuie să cauți o tavernă prin zonă.

Harta plaje Thassos

Dacă vrei să-ți fie mai simplu, iată harta plajelor din Thassos. Tot ce trebuie să faci este să faci click pe fiecare, după care să apeși pe iconița de traseu pentru a-ți arăta ruta în Google Maps.

Ultimele cuvinte despre topul plajelor din Thassos

Fie că ești în căutarea relaxării, a unui cadru romantic, sau pur și simplu vrei să faci o surpriză plăcută celor mici, Thassos are plaje pentru toate gusturile.

Deși Golden Beach din Skala Potamia este cea mai faimoasă plajă din Thassos, insula dispune și de plaje mai puțin aglomerate, cu un nisip la fel de fin. De asemenea, există și plaje perfecte pentru snorkeling.

Ți-a plăcut acest articol despre plajele din Thassos? Distribuie-l cu prietenii tăi pentru a-i ajuta să-și planifice itinerariul vacanței.

Te-ar putea intersa și...

Sani Beach este una dintre cele mai frumoase plaje din Kassandra

Top 10 plaje în Kassandra, Halkidiki

Ești în căutare de plaje în Kassandra? Kassandra, peninsula vestică a regiunii Halkidiki, este mult mai cosmopolită spre deosebire de Sithonia, fiind populară… Citește mai mult

Coasta Amalfi

Coasta Amalfi: Top 10 locuri de vizitat pe coasta amalfitană

Coasta Amalfi, denumită și coasta amalfitană, este un traseu spectaculos de coastă din provincia Salerno, care se întinde pe 58 de kilometri între… Citește mai mult

plaja Thassos

Top 19 plaje în Thassos și harta lor

Cauți cele mai frumoase plaje din Thassos? Ai ajuns unde trebuie. În articolul de astăzi, ți-am pregătit o selecție cu cele mai frumoase… Citește mai mult

Coasta Amalfi

Coasta Amalfi: Top 10 locuri de vizitat pe coasta amalfitană

Coasta Amalfi, denumită și coasta amalfitană, este un traseu spectaculos de coastă din provincia Salerno, care se întinde pe 58 de kilometri între… Citește mai mult

Vourvourou Sithonia

Vourvourou, o destinație de vis în Halkidiki

Vourvourou este una dintre cele mai frumoase destinații de plajă din Grecia continentală, oferind peisaje de vis, plaje spectaculoase cu apă turcoaz, nisip… Citește mai mult

Plaja Fava din Halkidiki

Peninsula Halkidiki: Tot ce trebuie să știi pentru un concediu perfect

Halkidiki este o superbă regiune peninsulară situată în nordul Greciei, în regiunea Macedonia Centrală, și este compusă din trei brațe: Kassandra, Sithonia și… Citește mai mult

Fava Beach este una dintre cele mai frumoase plaje din Sithonia

Top 10 cele mai frumoase plaje din Sithonia

Cauți plaje în Sithonia? Brațul Sithonia este cel mai frumos braț din Halkidiki, oferind peste 100 de plaje cu ape cristaline, nisip fin… Citește mai mult

Zakynthos, Grecia

Insula Zakynthos: unde să te cazezi, ce poți vizita și cât costă

Ți-ai planificat vacanța pe insula Zakynthos și vrei să afli mai multe despre ce poți face pe această insulă? Spre exemplu, unde să… Citește mai mult

Agia Eleni - una dintre cele mai frumoase plaje din Skiathos

Top 18 cele mai frumoase plaje din Skiathos

Insula Skiathos face parte din Insulele Sporade, fiind o mică insulă grecească situată în Marea Egee. Cu peste 60 de plaje, ape cristaline… Citește mai mult

Compară cazări

Compară