Vourvourou, o destinație de vis în Halkidiki

Vourvourou Sithonia

Vourvourou este una dintre cele mai frumoase destinații de plajă din Grecia continentală, oferind peisaje de vis, plaje spectaculoase cu apă turcoaz, nisip fin și multă liniște.

Acest mic sat pescăresc este situat pe brațul Sithonia din peninsula Halkidiki, chiar vis-a-vis de insula Diaporos.

Această stațiune pitorească a devenit rapid una dintre destinațiile preferate de români, fiind un colț de rai la malul mării, și totodată o destinație unică în Halkidiki.

Mai mult, este una dintre cele mai frumoase destinații de vacanță la malul mării unde poți ajunge cu mașina în aproximativ 10 ore din București.

În articolul de astăzi vei afla tot ce trebuie să știi despre Vourvourou, de la distanțe și taxe de drum, la cele mai frumoase plaje și ce poți face în acest mic paradis de pe cel mai frumos braț al peninsulei.

Ce trebuie să știi despre satul Vourvourou din Halkidiki

Vourvourou Halkidiki
Vourvourou Halkidiki

Satul Vourvourou este situat în nord-estul brațului Sithonia, cel mai frumos pitoresc braț al peninsulei Halkidiki. Amplasat la 116 km distanță de Salonic, Vourvourou oferă un mix spectaculos de peisaje pitorești, păduri de pin, plaje inedite cu nisip fin și apă turcoaz și o mulțime de taverne pe malul mării.

Cu un arhipelag de nouă insule, Vourvourou este cu adevărat o destinație unică în Grecia.

Spre deosebire de Kassandra, atmosfera de aici este mult mai liniștită iar peisajele naturale te vor captiva de când pășești pe Sithonia.

Mai mult, nu este atât de cosmopolită și aglomerată precum stațiunile de pe brațul Kassandra. Aici, liniștea și natura sunt puse la rang de cinste. Mai mult, satul este ferit de marea deschisă mulțumită golfului.

Satul pescăresc este astăzi una dintre cele mai râvnite destinații de vacanță din Halkidiki, în special de familiile cu copii. Asta pentru că aici arhitectura tradițională, plajele sălbatice și golfurile pitorești sunt ca un magnet în sezonul de vară.

Mai mult, casele tradiționale ale pescarilor adaugă o notă chic întregii așezări.

Cum ajungi în Vourvourou (inclusiv distanța București Vourvourou)

Pentru a ajunge în Vourvourou, cel mai simplu traseu este Giurgiu – Ruse – Byala – Plevna – Sofia – Blagoevgrad – Kulata – Serres – Salonic – Nea Moudania (Halkidiki). Distanța din București până în Vorvourou este de 723 de km, pe care-i poți parcurge în 9 ore cu mașina.

O altă variantă de traseu este Ruse – Byala – Veliko Tîrnovo – Gurkovo – Stara Zagora – Dimitovgrad – Haskovo – Kirkovo – Makaza – Komotini – Asprovalta – Poligiros – Nea Moudania. Distanța acestui traseu este de 674 km iar durata călătoriei este de aproximativ 9 ore.

Distanța între București și Vourvourou este de 800 km, pe care o poți parcurge cu mașina în aproximativ 10 ore. Cel mai simplu traseu este să ieși din țară pe la Giurgiu – Ruse – Plevna – Sofia – Kulata – Salonic – Nea Moudania – Nikiti – Vourvourou. 

În Bulgaria, de la intrarea în Ruse, până la ieșirea pe la Kulata, vei parcurge 495 de kilometri în aproximativ 6 ore. Odată ce treci de vama din Kulata și intri în Grecia, mai ai 228 km, pe care-i poți parcurge în 3 ore cu mașina.

Îți recomandăm traseul prin Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata întrucât autostrada din zona Sofiei îți va ușura mult traseul.

Pentru a ajunge la o oră rezonabilă, îți recomandăm să ajungi în vama din Giurgiu între 3:00 și 05:00 dimineața. Dacă dorești să ajungi până în prânz, trebuie să ajungi în vama din Giurgiu între 12:00 și 02:00 noaptea.

Dacă preferi avionul, îți poți lua bilete pe ruta București Otopeni (OTP) – Salonic (SKG). Odată ajuns în Salonic, poți închiria o mașină sau poți lua autobuzul din Chalkidiki KTEL Station, situată foarte aproape de aeroport. 

De aici, există curse direct spre Sithonia, care costă între 12 și 15 euro de persoană. Dacă la ora la care ajungi nu mai există curse, poți lua autobuzul spre Kassandra și cobori în Nea Moudania, de unde poți lua un taxi care te va costa aproximativ 50 de euro.

Care sunt taxele de drum pentru a ajunge în Vourvourou?

Dacă te întrebi care sunt taxele de drum pentru a ajunge în Vourvourou, trebuie să știi că vei achita taxa de pod de la Giurgiu (15 lei), vigneta din Bulgaria (16 leva/săptămână sau 32 leva pentru o lună) și două taxe de autostradă în Grecia, care nu depășesc 4 euro per sens (8 euro dus-întors). 

Nu uita să achiziționezi vigneta online. Scutești timp și o oprire.

Dacă vacanța în Vourvourou se întinde pe 7 nopți de cazare, taxele de drum pentru o călătorie dus-întors cu mașina va costa aproximativ 150 lei.

  • Taxa de pod din Giurgiu: 30 lei (15 lei pe sens)
  • Vigneta în Bulgaria: 82 lei
  • Taxe de autostradă în Grecia: 40 lei (2 taxe de autostradă în valoare totală de 20 lei pe sens)

Cele mai frumoase plaje în Vorvourou

Plaja Fava este una dintre cele mai frumoase plaje din Vourvourou
Plaja Fava este una dintre cele mai frumoase plaje din Vourvourou

Vourvourou abundă în plaje superbe, cu apă turcoaz, nisip fin și peisaje de poveste. În timp ce unele sunt mai izolate, altele sunt mai micuțe și mai condensate, în special în plin sezon.

Cu toate astea, peisajul este spectaculos, cu păduri de pin, stânci modelate de vânt și apă, mare turcoaz și nisip fin.

Cele mai frumoase plaje din Vourvourou sunt Karidi, Fava, Lagonisi și golful Vourvourou – plaja principală a stațiunii. Pentru peisaje de poveste mergi pe plajele Karidi și Fava. Pentru confort, alege Lagonisi și Talgo. Dacă preferi sezlongul, alege Lagonisi și Talgo. Dacă dorești să mergi cu umbrela proprie, nu ezita să vizitezi Karidi și Fava.

Hai să afli mai multe despre cele mai frumoase plaje din Vourvourou!

Plaja Vourvourou

Plaja Vourvourou
Plaja Vourvourou

Plaja principală a stațiunii, numită și plaja Vourvourou, este situată chiar într-un golf micuț străjuit de insula Diaporos. Această fâșie de plajă lungă de câțiva kilometri este împărțită în mai multe sectoare, care alternează între zone de plajă liberă și plaje private ale hotelurilor amplasate chiar lângă mare.

Dacă preferi liniștea, îți recomandăm să mergi către restaurantul Gorgona or Pullman, amplasat chiar pe plajă. 

Odată ce ajungi aici, cum te uiți la restaurant, mergi în dreapta și vei găsi o mulțime de locuri liniștite unde îți poți amplasa prosopul și umbrela. Aici vei vedea o mulțime de bărcuțe care îți dau senzația că plutesc pe apă.

Cu toate astea, nu reprezintă niciun pericol întrucât intrarea în apă este foarte lină, fiind un golf adăpostit. Aici vei găsi și câteva centre de închirieri.

Plaja Karidi

Plaja Karidi din Vourvourou
Plaja Karidi de lângă Vourvourou

Plaja Karidi este una dintre cele mai pitorești plaje din Grecia. Situată într-un mic golfuleț stâncos de pe brațul Sithonia, la doar 1.5 km de Vourvourou, plaja Karidi impresionează prin nisipul fin, apele turcoaz, pădurile de pini și relieful stâncos.

Deși este foarte micuță, plaja este una dintre cele mai frumoase din Vourvourou. Nu este organizată, așadar trebuie să-ți aduci umbrelă și prosoape.

În vârf de sezon, îți recomandăm să ajungi înainte de ora 9:00 pentru a prinde un loc.

Nu te lăsa afectat de pozele în care vezi pietre în apă. Sunt sectoare cu nisip fin.

Plaja Fava

Plaja Fava din Vourvourou
Plaja Fava în cadrul îndepărtat

Plaja Fava este una dintre cele mai liniștite plaje din Vourvourou și este situată la 2 km est de centrul stațiunii. Aici vei avea parte de nisip, peisaje spectaculoase și valuri.

Această plajă este neamenajată însă este mult mai generoasă și evident, mai puțin aglomerată, oferindu-ți o atmosferă mai intimă.

Peisajul este de vis întrucât plaja este situată chiar la baza unui mic masiv montan.

Liniștea de pe plajă este datorată în mare măsură faptului că aici nu se află baruri sau restaurante pe plajă. Așadar, adu-ți o ladă frigorifică dacă ai de gând să vii aici.

Apa este mai adâncă față de plaja din satul Vourvourou sau plaja Karidi. Așadar, trebuie să iei în considerare acest aspect dacă ai copii mici.

Întrucât în vârful sezonului se aglomerează după prânz, dacă ești în căutare de liniște îți recomandăm să ajungi dimineața devreme și să pleci la prânz.

Este o plajă neaglomerată care-ți oferă o atmosferă mai intimă.

Plaja Lagonisi

Plaja Lagonisi de lângă Vourvourou
Plaja Lagonisi de lângă Vourvourou

Plaja Lagonisi este una dintre cele mai bine amenajate plaje din apropiere de Vourvourou. Plaja se întinde pe 300 m lungime și este amplasată într-un mic golf situat la 8 km de Vourvourou, în apropiere de Ormos Panagias. 

Aici vei găsi un peisaj exotic, nisip fin, ape puțin adânci și insule acoperite de vegetație.

Plaja dispune de umbreluțe și sezlonguri. În apropiere de plajă se află și un bar, numit Lagonisi Beach Bar.

Plaja Livari

Plaja Livari
Plaja Livari

Plaja Livari este situată la 4 kilometri de Vourvourou și este o plajă spectaculoasă cu peisaje sălbatice care se remarcă prin fâșia de nisip care desparte golful de mare. Nu este o plajă amenajată, ci mai degrabă un cordon litoral. Așadar, nu găsești restaurante, baruri, umbrele sau sezlonguri de închiriat.

Pentru cele mai frumoase poze, îți recomandăm să rămâi până la apus. Ca amplasament, este situată chiar vis-a-vis de insula Diaporos.

Pentru parcare, ai două opțiuni. Poți parca în zona plaje din nordul satului Vourvourou, sau poți parca în zona campingului.

Plaja Talgo

Plaja Talgo
Plaja Talgo

Dacă preferi plajele amenajate, cu liniște, nisip și apă turcoaz, îți recomandăm plaja Talgo. Este o plajă superbă situată într-un cadru natural de poveste, la 3,5 km sud de Ormos Panagias, respectiv 7 km nord-vest de Vourvourou.

Unde mănânci în Vourvourou?

Unul dintre cele mai bune restaurante pe plajă din Vourvourou este Gorgona or Pullman. Acesta este situat chiar lângă plajă, iar priveliștea este de vis. Poți ajunge aici fie cu mașina, chiar în parcarea interioară a restaurantului, fie pe apă, cu barca. Dacă vii cu barca, poți ancora chiar în fața restaurantului.

Prețurile variază între 10 și 16 euro pentru felurile principale, iar o masă pentru două persoane cu două băuturi nu depășește 40 de euro.

Un alt restaurant unde am mâncat este Anchor Foodbar. Este unul dintre cele mai bune din Vourvourou, cu personal amabil, mâncare delicioasă, cocktailuri delicioase și o cafea excelentă.

Cel mai bun restaurant din Vourvourou în materie de burgeri, gyros sau souvlaki este Restaurant Garlic. Este situat chiar vis-a-vis de Anchor Foodbar, pe strada principală. Este unul dintre cele mai bine cotate restaurante din Vourvourou, cu peste 1600 de review-uri. Prețurile sunt decente și variază între 6.5 și 9.5 euro pentru o porție.

Chiar lângă Restaurant Garlic, vei găsi și un supermarket cu fructe și legume proaspete precum și prăjituri tradiționale la prețuri decente. Acesta se află în dreapta restaurantului, cum te uiți spre mare.

Dacă vrei să mânânci un carpaccio delicios sau un tzatziki pe care ți-l vei aminti toată viața, mergi la Mandala Alter Tavern. Este situat pe strada principală, chiar lângă Restaurant Garlic.

Atracții turistice și activități în Vourvourou

Vourvourou este una dintre cele mai frumoase destinații turistice din Halkidiki pentru cei în căutare de peisaje spectaculoase, nisip fin, apă turcoaz și multă liniște. 

Una dintre principalele atracții turistice din Vourvourou este vizitarea insulei Diaporos și a plajei Galana Nera. Pentru a o vizita, fie închiriezi o barcă, fie cumperi o excursie. 

Insula Diaporos
Insula Diaporos situată vis-a-vis de Vourvourou

De asemenea, există posibilitatea să închiriezi și un caiac, cu ghid. Acesta din urmă costă aproximativ 50 de euro, cu tot cu caiac.

O altă activitate plăcută pentru iubitorii de natură este reprezentată de drumețiile pe Muntele Itamos. Cunoscut local sub numele Dragkountelis, acesta este cel mai înalt munte din Sithonia (811 m altitudine) și se află chiar în centrul brațului Sithonia.

Numele acestuia provine de la o specie de copac din această zonă (itamos). În pădurea cu același nume poți vedea cel mai vechi copac din această specie, cu o vârstă cuprinsî între 2000 și 3000 de ani.

Poți ajunge fie la pas, fie cu o bicicletă închiriată. Odată ajuns sus, te poți bucura de una dintre cele mai frumoase priveliști asupra golfului Vourvourou.

De unde poți închiria o barcă în Vourvourou?

Dacă vrei să închiriezi o barcă în Vourvourou, mergi în golful satului la Rent A Boat Anna, situat chiar lângă restaurantul Gorgona or Pullman.

Închirierea unei bărci în Vourvourou costă între 70 și 100 de euro pentru o zi întreagă. Nu ai nevoie de permis de barcă. Prețul combustibilului nu este inclus în preț și poate costa până la 45 de euro pentru un plin. De obicei, un plin îți ajunge pentru o zi întreagă.

Închirierea pentru o zi începe la 9:30 și se încheie la 18:30.

Pentru două persoane îți recomandăm o barcă cu un motor de 30 de cai putere.

Prețul închirierii unei bărci variază în funcție de lună. În septembrie vei plăti 70 euro/zi, în timp ce în iulie și august vei plăti 100 de euro pentru o zi întreagă.

Nu este necesară rezervarea în avans.

Ți-a plăcut acest articol despre Vourvourou din Sithonia, Halkidiki? Distribuie-l cu prietenii tăi pentru a-ți planifica cea mai frumoasă vacanță în Sithonia.

Te-ar putea intersa și...

Porto Katsiki Lefkada

Porto Katsiki Lefkada – una dintre top 10 plaje din lume

Te-ai întrebat vreodată cum arată plaja de vis? Exact ca plaja Porto Katsiki din Lefkada.

Porto Katsiki,… Află mai multe

statiunea Parga

Parga – cea mai pitorească destinație din Grecia continentală

Parga, stațiune situată pe coasta Mării Ionice în nord-vestul Greciei continentale, este una dintre cele mai pitorești destinații de vacanță… Află mai multe

Plaja Fava din Halkidiki

Peninsula Halkidiki: Tot ce trebuie să știi pentru un concediu perfect

Halkidiki este o superbă regiune peninsulară situată în nordul Greciei, în regiunea Macedonia Centrală, și este compusă din trei brațe:… Află mai multe

Compară cazări

Compară